Noul cadru-contract aprobat de Guvern vine în ajutorul tuturor românilor. Este vorba despre o reformă dedicată sectorului sănătății. Mai exact, se vor oferi analize gratuite românilor, analize menite să identifice și să prevină evoluția anumitor boli, mai mult sau mai puțin grave.
Anunțul a fost făcut de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Schimbare survenită vizează un set de analize care vor fi complet gratuite pentru românii între 18 și 39 de ani. Aceste analize trebuie făcute o singură dată pe an, iar dacă se dorește repetarea lor, se plătește contravaloarea serviciului.
Nici cei care au peste 40 de ani nu au fost uitați. Categoria 40-60 de ani vor beneficia de analize gratuite pentru depistarea diabetului sau a bolilor oncologice și cardio-vasculare.
Categoria peste 60 de ani va beneficia de un alt set de analize gratuit, specific categoriei de vârstă. Aici, pacienții se pot testa pentru a afla dacă riscă să facă osteoporoză, depresie și demență. Odată cu aprobarea noul cadru, Guvernul speră ca medicii de familie din mediul rural să fie mult mai motivați.
De asemenea, va fi facilitat și accesul pacienților care au nevoie de reabilitare în ambulatoriu. De acum încolo, oricine poate beneficia de îngrijiri medicale la locul de reședință, fără să se țină cont de domiciliu.
De la 1 iunie, de când vor intra în vigoare noile măsuri, cei de până l 18 ani pot beneficia de 6 luni de îngrijiri medicale șa domiciliu.