Ana Morodan, de nerecunoscut! „Contesa digitală” a renunțat complet la părul scurt și blond
Ana Morodan nu duce nicio secundă lipsă de inspirație. În plină iarnă, influencera a decis să își răsfețe fanii cu imagini incendiare. Dacă până acum toată lumea o recunoaștea după celebra coafură și culoare de păr, ei bine, se pare că Ana a făcut o schimbare radicală.
Stilul Anei Morodan este greu de descris și, cel mai important, de replicat. Influencera este unică, iar atitudinea este cel mai de preț accesoriu al său. În ultimii ani, „contesa digitală”, așa cum este numită printre prieteni, a trecut prin schimbări radicale, atât morale cât și fizice. În prezent, Ana Morodan este în cea mai bună formă a sa, iar asta se poate vedea cu ochiul liber.
Influencera este o fire destul de expansivă, dar și asumată, în același timp. Ana a recunoscut de fiecare dată că îi place stilul de viață opulent și că pentru asta muncește. Vedeta câștigă sume importante de fani din activitatea din online, dar și din afacerile pe care le. Și, pentru că nu are copii, majoritatea banilor îi investește în imaginea ei.
Ana Morodan, într-o altă versiune
Ana Morodan iubește să jongleze cu tot felul de stiluri și îi place să descopere părți noi la propria persoană. Avantajul divei este dat de faptul că îi stă bine cu orice ar pune pe ea, fie că vorbim de haine, accesorii sau coafuri.
Cei care o urmăresc de mult timp sigur au observat că aceasta este o împătimită a perucilor și a tot ceea ce înseamnă artificiu stilistic în materie de păr. Recent, Ana Morodan a decis să facă o schimbare radicală și a trecut în tabăra brunetelor. Vedeta a spus „adio” părului natural, scurt și blond și a trecut în cealaltă extremă.
Diva a apelat la o perucă brunetă, cu părul lung și s-a îmbrăcat într-un costum roșu care i-a pus în evidență toate trăsăturile.
View this post on Instagram





