Ana Morodan are mereu grijă de aspectul ei fizic. Vedeta simte constant că este loc de mai bine, așa că a decis să facă o nouă vizită medicului estetician. De data asta, Ana își va îndeplini una dintre cele mai mari dorințe de anul acesta.
Ana Morodan este un adevărat reper în online-ul românesc. Vedeta face parte din garda veche a influencerelor și este printre primele care au început să facă un business din Instagram. Ana este conștientă că trăiește într-o lume în care imaginea primează, așa că lucrează constant la asta.
Ana Morodan nu se mulțumește deloc cu puțin și vrea mereu să ducă totul la superlativ. Influencera este, fără doar și poate, în una dintre cele mai bune forme ale sale. Totuși, aceasta a stat mai mult și a reflectat și a ajuns la concluzia că nu ar strica niște mici ajustări.
Ana Morodan se operează la soțul Andreei Berecleanu.
De câteva luni bune, Ana Morordan are de gând să iasă cu totul din trendul pe care l-au creat anumite vedete. Astfel, în timp ce unele celebrități își doresc un bust generos, Ana este la polul opus. „Contesa digitală” are de gând să renunțe la implanturile de silicon și deja s-a consultat cu medicul specialist.
Ana Morodan are toată încrederea că lucrurile vor decurge ca la carte. Chiar dacă nu este deloc o operație ușoară, vedete se lasă pe mâna doctorului Constantin Stan.
„Numărătoarea inversă a început. De două ori am fost la medicul meu preferat, la Constantin Stan, și, gata, voi avea alți sâni! În zece zile sunt la clinică pentru liftarea sânilor. O să vă povestesc și o să vă arăt ce se întâmplă pas cu pas. Nu vorbim de o operație ușoară, ci de una complexă, care are mai multe etape.
Mi-a zis mie dr. Stan foarte clar. Facem intervenția de micșorare și ridicare a sânilor, coagulare internă și skin tigheting cu un device foarte smart, Plasmă Argon, și breast shaping cu grăsime lipoaspirată, că acum avem de unde lua să punem. Nu, nu am emoții. Sunt pe cele mai bune mâini”, scria Ana Morodan pe Instagram în urmă cu ceva timp.
View this post on Instagram