Reclamă

Amnesty International a solicitat joi investigarea campaniei militare a Israelului de-a lungul perimetrului estic al Fâșiei Gaza ocupate, declarând-o posibilă crimă de război, informează dpa, preluată de Agerpres.

Organizația a acuzat armata israeliană de distrugerea ilegală a terenurilor agricole și a clădirilor civile, demolând complet cartiere întregi în cadrul extinderii unei „zone tampon”. În demersul său, Amnesty a analizat imagini din satelit și videoclipuri postate de soldații israelieni pe rețelele sociale, între octombrie 2023 și mai 2024.

„Aceste dovezi sugerează un tipar ‘consecvent cu distrugerea sistematică a unei întregi zone’”, a afirmat Erika Guevara-Rosas, director în cadrul Amnesty International. Ea a declarat că „Campania neobosită a armatei israeliene în Gaza este una de distrugere deliberată. Cercetarea noastră a arătat cum forțele israeliene au distrus clădiri rezidențiale, au alungat mii de familii din casele lor și le-au făcut pământul nelocuibil.”

Guevara-Rosas a subliniat că crearea unei „zone tampon” nu trebuie să echivaleze cu pedepsirea colectivă a civililor palestinieni. „Măsurile Israelului pentru a-i proteja pe israelieni de atacuri din Gaza trebuie duse la îndeplinire în conformitate cu obligațiile sale în baza dreptului internațional, care includ interzicerea distrugerii deliberate și a pedepsei colective”, a mai adăugat ea.

Pe de altă parte, armata israeliană își justifică acțiunile invocând motive de securitate, susținând că demolările vizează în principal tuneluri și alte infrastructuri utilizate de militanții Hamas în scopuri teroriste.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro