Amna este una dintre artistele căreia nu i-a plăcut să își expună viața privată.

Totuși, au fost unele evenimente pe care nu le-a putut ascunde de ochii fanilor, precum divorțul. Artista a decis că este cel mai bine să clarifice acest aspect și să fie ea cea care îi lămurește pe susțintătorii ei.

Vestea că Amna a divorțat de soțul ei i-a surprins pe toți, mai ales că aceștia păreau că se înțeleg de minune. Cei doi au împreună un băiețel care are toate șansele să îi calce pe urme mamei sale talentate. Amna și-a asumat despărțirea de soțul ei și a avut puterea să recunoască care au fost, de fapt, minusurile relației.

Ce nu a mers în relația pe care Amna o avea cu soțul ei

Artista a recunoscut că cel mai mult i-a afectat lipsa comunicării. Din cauza programului încărcat, concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities” își gestiona cu greu timpul petrecut alături de familie. Cel mai probabil, nici soțul ei nu s-a acomodat cu faptul că trăiește lângă o artistă, iar de aici până la divorț a mai fost un singur pas.

„Eu știu că noi ne-am iubit foarte mult, indiferent de ce ar crede oamenii. Era o iubire imposibilă, am trecut peste foarte multe obstacole. Eu îi port lui un respect foarte mare pentru că eu știu ce a făcut el pentru noi; pentru mine, pentru copil, pentru familie și ce am făcut noi pentru noi.

Cred că ne-am distrus relația din lipsa de comunicare și experienței în relații. Pe viitor, nu mai vreau să amestec partea profesională cu cea personală.”, a declarat Amna în emisiunea prezentată de Roxana Nemeș.

Amna, mai sinceră ca niciodată. De ce a divorțat artista după 12 ani de căsnicie. „Ne-am distrus relația din cauza... ”
Playtech

Amna și soțul ei sunt două persoane mature, astfel că, după divorț, cei doi au rămas în relații bune. David este principalul lor obiectiv și vor să se implice în mod egal în creșterea și educarea lui. Chiar dacă nu i-a fost deloc ușor să se despartă de persoana pe care a iubit-o, artista a demonstrat că poatre trece cu zâmbetul pe buze peste orice obstacol.