AMI este acum o femeie împlinită și fericită. Este mulțumită de toate lucrurile din viața ei și este într-o formă de zile mari. Însă, situația nu a fost mereu la fel de roz, iar artista a trecut prin momente grele. Despărțirea de fostul iubit a aruncat-o într-o zonă neagră, însă din fericire a reușit să treacă peste tot.
Atunci când vine vorba despre viața privată, AMI este o fire foarte discretă. Această nu a oferit prea multe detalii de-a lungul timpului despre ce se întâmplă în viața ei sentimentală, însă acum a dat cărțile pe față. AMI a mărturisit că despărțirea de fostul iubit a adus-o într-un punct destul de greu. Chiar dacă ruptura a fost de comun acord, artista cu greu a reușit să treacă peste.
Deși știa că relația nu mai are cum să funcționeze, AMI nu a putut să se desprindă de fostul partener până în momentul în care acesta și-a găsit o nouă iubită. Cântăreața s-a refugiat în muzică și a lăsat timpul să o vindece.
„A fost nevoie de ceva timp până m-am vindecat. Până când fostul meu iubit nu și-a găsit o altă jumătate, nici eu n-am reușit să mă desprind total și să mă atașez din nou. A fost o separare de comun acord și am acceptat că ne era mai bine unul fără celălalt în acel moment.
Muzica a fost terapia mea. Acolo mi-am găsit liniștea și focusat toată atenția după acel episod și m-a ajutat enorm. Mai ales că eram la început de carieră. Iubesc ceea ce fac, și asta mi-a ocupat tot timpul. Așa am reușit să depășesc orice moment dificil.
Dar cred că cel mai important a fost să am răbdare cu mine, să mă vindec în ritmul meu propriu și să nu mă judec pentru ceea ce simt, ceea ce fac, pentru nimic. Încerc să renunț și eu la nevoia de control, așa că fac des exercițiul ăsta de a accepta mereu lucrurile așa cum vin, pentru că toate fac parte dintr-un proces de evoluție.”, a declarat AMI, potrivit viva.ro.
AMI, gata de o nouă relație?
Deși a trecut peste fosta relație, AMI nu este gata să primească pe cineva nou în viața ei. Cântăreața a ajuns la un punct de echilibru și vrea să rămână aici în următoarea perioadă. Este bine cu ea, cu tot ce se întâmplă în viața ei și nu își dorește să se complice. Artista vrea să se mai bucure puțin timp de liberate, iar apoi se va gândi și la un partener.
„Acum, nu (n.r nu își dorește un iubit). Sunt într-o perioadă a vieții mele în care nu-mi doresc o relație. Mi-am dorit timp cu mine și pentru mine, să fiu liberă. Atunci când consider că nu pot da totul într-o relație, nu mă implic. Sunt fericită și împăcată cu mine acum în felul ăsta și simt nevoia să mă focusez pe alte lucruri până când o să vreau ca cineva să intre în viața mea.”, a mai spus AMI.