Ameteala nu vine numai de la anemie si oboseala. Iata cele sapte afectiuni pe care le semnaleaza ameteala

Data actualizării: 15/07/2025

Amețeala nu e mereu un simplu semn de oboseală sau lipsă de somn. Mulți oameni au trecut cel puțin o dată printr-o senzație de cap ușor, de parcă s-ar învârti totul în jur, sau de instabilitate la mers.

Uneori vine însoțită de greață, transpirații, stare de leșin sau anxietate, iar combinația acestor simptome poate să ascundă o problemă mai serioasă. Medicii atrag atenția că amețeala nu e o boală în sine, ci un efect care arată că undeva în organism lucrurile nu mai merg cum trebuie.

Tipuri de amețeli și ce semnalează ele

Vertijul e probabil cel mai cunoscut tip. E acea senzație în care pacientul simte că se învârte în jurul propriei axe, chiar dacă stă pe loc, iar obiectele din jur par să se rotească și ele. Asta poate arăta o problemă la urechea internă, adică la sistemul vestibular care se ocupă cu echilibrul.


„Aproape jumătate dintre pacienții care se adresează medicului pentru amețeală o fac pentru vertij”

Un alt tip de amețeală e dat de dezechilibru. Omul simte că nu mai poate merge drept, că parcă s-ar duce într-o parte sau i se moaie picioarele fără motiv.

Citește și:

Și anxietatea poate să provoace amețeli. Cei care suferă de frică exagerată, depresie, atacuri de panică sau au probleme când sunt în spații largi descriu starea de „amețeală” atunci când, de fapt, trăiesc o frică intensă sau sunt copleșiți emoțional.

Amețeala poate indica și alte probleme mai complexe. Unele sunt mai ușor de rezolvat, altele necesită intervenție medicală serioasă.

Una dintre cele mai frecvente cauze e anemia. Când organismul duce lipsă de fier, celulele nu mai sunt bine oxigenate și pacientul poate simți slăbiciune, oboseală, lipsă de concentrare și, pe lângă toate acestea, amețeli.

„Fierul este un mineral necesar pentru buna funcționare a organelor vitale”

Migrena este un alt vinovat. Durerea de cap puternică vine de multe ori la pachet cu amețeală, greață, vărsături și sensibilitate la lumină sau sunete.

„Vertijul și cefaleea apar brusc, sub formă de atac, iar între atacuri pacientul nu are amețeli sau dureri de cap”

O altă cauză poate fi otita. Infecțiile din urechea internă, cunoscute drept otite, nu doar că dau durere, dar afectează și echilibrul. În astfel de cazuri apar amețeli, stări de vomă și nesiguranță la mers.

Amețelile care apar progresiv, dar devin tot mai intense și sunt însoțite de dureri de cap din ce în ce mai puternice, pot ascunde o problemă gravă: tumoarea cerebrală.

„Vertijul se poate intensifica în anumite poziții ale corpului”

Probleme pot apărea și din cauza variațiilor de tensiune arterială, fie că e prea mică, fie că e prea mare. Hipotensiunea – adică tensiunea scăzută – poate apărea dacă nu bem suficiente lichide sau în perioadele de efort intens, iar una dintre primele manifestări este amețeala. Pe de altă parte, hipertensiunea – tensiunea ridicată – poate provoca, la rândul ei, amețeli, mai ales când e însoțită de dureri de cap și de un țiuit constant în urechi.

O afecțiune mai puțin cunoscută, dar care include amețeala printre simptome, este sindromul Meniere. Acesta e caracterizat de episoade repetate de vertij, însoțite de pierdere parțială a auzului, presiune sau senzația de ureche „plină”, și acel țiuit numit tinitus.

Un alt diagnostic serios unde poate apărea amețeala este epilepsia. În anumite cazuri, crizele epileptice includ și pierderi de echilibru sau conștiență, amețeli și chiar halucinații.

În toate aceste cazuri, identificarea cauzei nu trebuie făcută „după ureche”. Medicul e cel care stabilește diagnosticul exact și decide tratamentul potrivit.

„Cauza amețelilor trebuie stabilită de către medic, care îi va prescrie pacientului tratamentul potrivit, în funcție de boala de care suferă”

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨