Fără doar și poate, „America Express” este unul dintre cele mai ambițioase proiecte TV de la noi din țară. De mai bine de cinci ani, formatul produs de Mona Segall atrage audiența ca un magnet. În această toamnă, mai exact pe 21 octombrie, va avea loc marea premieră a noului sezon, iar „Drumul Soarelui” pare că nu a fost deloc prietenos cu echipele.
„America Express” este una dintre cele mai așteptate emisiuni ale acestui an. Cele nouă echipe au avut parte de aventura vieții lor, din toate punctele de vedere. Deși de acasă poate părea o emisiune ușoară, iar concurenții par că se distrează îndeplinind misiunile, realitatea este cu totul și cu totul alta.
De când s-a schimbat continentul, totul a devenit mult mai greu și mai periculos. America Latină este cunoscută ca fiind tărâmul cartelurilor de droguri. În zonă, crimele și răpirile sunt la ordinea zilei, iar un astfel de mediu periculos a pus și mai multă presiune asupra echipelor de concurenți.
„America Express” are premiera pe 21 octombrie
Cu siguranță, la fel ca și în sezoanele trecute și acum, toți concurenții au avut parte de instruirea necesară pentru a sta cât mai departe de pericol. Dar, asta nu înseamnă că, la un moment dat, nu au apărut și situații neprevăzute.
Giulia și soțul ei, Vlad Huidu sunt unii dintre concurenții care au fost amenințați de bandele de mafioți. Din fericire, au scăpat cu brio de acest pericol. Însă, pe parcursul celor două luni de filmare, echipa de producție a mai întâlnit și alte pericole pe care nu a avut cum să le evite.
Nu doar locuitorii din acele zone au pus bețe în roate echipei de filmare, ci și unele fenomene ale naturii. Puși în fața unor situații extreme precum erupții de vulcan și drumuri prăbușite, echipa nu a avut decât să schimbe traseul misiunilor pe ultima sută de metri, spre siguranța tuturor.
„Când credeai că toate merg bine, mai primeai un mesaj pe telefon: a erupt un vulcan, s-a prăbușit un drum, a fost un cutremur. Am în telefon peste 12 mesaje de avertizare de la autoritățile locale.”, a povestit Irina Fodor.