Reclamă

De o perioadă România se confruntă cu o nemulțumire în masă a mai multor angajați din România. Cei care au dat tonul sunt profesorii, care după ani de nemulțumiri, au decis să intre în grevă generală. Ulterior, au început amenințările mai multor angajați. Printre aceștia se numără angajații din sistemul sanitar, angajații CFR, polițiștii, polițiștii de penitenciare și, mai nou, angajații Metrorex.

Angajații de la Metrorex se pregătesc de grevă, deoarece negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă 2023-2024 au eșuat. Conducerea USLM a respins oferta de creștere salarială propusă de Metrorex, considerând-o nesatisfăcătoare.

Angajații Metrorex se pregătesc de grevă

Oferta de creștere salarială făcută de Metrorex era de 3,3% începând cu 1 august 2023, 4,2% începând cu 1 septembrie 2023 sau 5% începând cu 1 octombrie 2023. Comisia de negociere a USLM nu a fost de acord cu această propunere, considerând-o în contradicție cu mandatul dat de Consiliul General al USLM.

În consecință, USLM va iniția strângerea de semnături pentru declanșarea unui conflict colectiv de muncă. Sindicaliștii consideră că este momentul să lupte pentru menținerea nivelului de trai și îndeamnă la unitate în această luptă.

Amenințări cu greva pe bandă rulantă în România! Angajații Metrorex amenință că își vor întrerupe activitate

Anul trecut, salariile angajaților de la metrou au fost majorate cu 7,5%, dar mulți sindicaliști au fost nemulțumiți, considerând această creștere insuficientă. Marian Artimon, actualul lider al USLM, a promis o creștere salarială cu două cifre în 2023, însă această promisiune nu s-a materializat.

Situația rămâne tensionată în ceea ce privește negocierile între sindicat și administrație, iar greva pare inevitabilă în lipsa unui acord satisfăcător pentru ambele părți implicate.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro