Reclamă
Reclamă

Turcia rămâne ferm ancorată în angajamentul său față de NATO și Occident, iar parteneriatul său cu Statele Unite nu a fost niciodată mai puternic, chiar dacă părțile au păreri diferite cu privire la războiul din Gaza, a declarat pentru Reuters ambasadorul SUA la Ankara, Jeff Flake.

Flake, al cărui mandat se încheie în această toamnă, a declarat că acordul Turciei pentru extinderea NATO și pentru vânzarea de avioane F-16 americane au reprezentat semnalul prin care Ankara a arătat poziția sa de susținere a Occidentului în acest an și au impulsionat comerțul și investițiile. „Parteneriatul strategic nu a fost niciodată mai puternic și suntem într-un punct bun”, a spus Flake, în vârstă de 61 de ani, într-un interviu la reședința sa din Ankara.

Mandatul lui Flake, fost senator republican nominalizat de președintele democrat Joe Biden, care a început în 2022, a fost marcat de consecințele invaziei Rusiei în Ucraina, care a avut loc la șase săptămâni după sosirea sa în Turcia. Washingtonul a făcut presiuni asupra guvernului de la Ankara să aprobe sancțiunile asupra Moscovei și extinderea NATO.

Reclamă

Flake a spus că, în ciuda legăturilor puternice economice, comerciale și energetice ale Turciei cu Rusia, războiul din Ucraina a evidențiat angajamentul acestei țări față de NATO și Occident. Turcia „și-a exprimat susținerea pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei”, a spus Flake, invocând oprirea navelor de război rusești care tranzitează spre Marea Neagră și furnizarea de drone către Kiev.

Principalele tensiuni în relația SUA-Turcia din ultimii ani sunt alianța SUA cu kurzii sirieni, pe care Turcia îi consideră teroriști, și achiziționarea de către Turcia a sistemului rusesc de apărare antiaeriană S-400. Cea mai recentă divergență este legată de războiul din Gaza. Președintele turc Recep Erdogan a criticat aspru ceea ce el numește crime de război israeliene și sprijinul SUA pentru operațiunea împotriva grupării Hamas. „Evident că vor fi diferențe cu privire la situația din Gaza, aceasta este una grea”, a spus Flake, care a subliniat însă că legăturile strânse ale Ankarei cu liderii politici ai Hamas au fost o resursă valoroasă în timpul conflictului și în discuțiile de încetare a focului.

Biden și Erdogan au oportunitatea unei întâlniri la reuniunea liderilor NATO la Washington, care va avea loc luna viitoare și în acest sens „există o oarecare dorință de ambele părți”, a spus ambasadorul.

În cei doi ani și jumătate petrecuți în Turcia, Flake a încercat să-și folosească legăturile cu Congresul SUA pentru a depăși preocupările unor membri cu privire la angajamentul Turciei față de Occident și cu privire la acțiunile lui Erdogan în privința drepturilor omului. Vânzarea avioanelor F-16 imediat după aprobarea candidaturii Suediei la NATO arată o încredere tot mai mare între părți, a spus Flake, iar aceste două momente au ajutat la „deblocarea” cooperării în producție și alte investiții directe.

Comentariile lui Flake vin după ce Ankara a declarat săptămâna trecută că ar putea lua în considerare aderarea la grupul de națiuni BRICS – cuprinzând Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud și altele. Ministrul de externe Hakan Fidan s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin în Rusia săptămâna aceasta și a participat la o întâlnire BRICS. Presa de stat a scris că Fidan ar fi afirmat că legăturile turco-ruse „merg cu adevărat fantastic de bine”.

Putin a declarat marți că Erdogan va participa la un summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai în iulie și speră să-l întâlnească acolo. Flake a afirmat că, deși speră că Turcia nu se va alătura BRICS, o astfel de mișcare nu i-ar schimba alinierea cu Occidentul. „Cred că ei realizează că economia Rusiei se transformă într-o economie de război. Nu există prea mult viitor acolo, în special din cauza sancțiunilor care au fost impuse de Occident”, a spus el, adăugând că Washingtonul lucrează cu Ankara pentru a-și reduce dependența energetică de Rusia.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro