Reclamă

Alessia este fiica lui Amalia și Ilie Năstase. Tânăra a devenit deja o femeie în toată firea și petrece timp de calitate alături de mama ei. Cele două se bucură de ultimele zile de vară și au imortalizat întreg momentul. 

Fosta soție a lui Ilie Năstase și fiica acestora s-au fotografiat împreună. Fotografia a fost postată de Amalia, iar fanii au reacționat imediat. Aprecierile au început să apară, dar și comentarii în care majoritatea internauților spun că seamănă izbitor de tare.

Iată cum arată acum fiica lui Amalia și Ilie Năstase

Aflate la LOFT în Mamaia, cele două femei se bucură de timpul petrecut împreună. Amalia are cu ce să se mândrească și nu ezită să posteze fotografii cu fiica sa Alessia. Iată cum arată cele două, din ipostaza de mamă-fiică.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Amalia Nastase (@amalianastase)

Ce fel de mamă este Amalia Năstase. Vedeta a povestit cum se înțelege cu cei copiii ei

Amalia Năstase a devenit mamă de trei copii, pe care îi crește cum știe ea mai bine. În cadrul unui interviu, Amalia a povestit cum își învață copiii să facă diferența dintre bine și rău, dar și cum să își aleagă drumul lor în viață. Iată declarația acesteia, în cadrul unei emisiuni televizate.

„Nu i-am lăsat să facă chiar toate tâmpeniile și nu-i las să experimenteze chiar toate chestiile pentru că le explic și au văzut și din experiența mea că nu e ok să fumezi, nu e ok să bei. (…)

Social media

N-ai de ce să încerci ceva care știi sigur că nu e ok. În alte privințe le las să-și aleagă calea lor, să facă ceea ce vor, chiar dacă eu așa avea niște obiecții. Sunt copii cerebrali care merită să-și aleagă singuri calea fără să le spun eu ce e mai bine pentru ele”, a declarat Amalia Năstase despre fiicele sale, potrivit informațiilor oferite de antenastars.ro.


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro