Clipe de groază în Sibiu. Un copil de doar 2 ani a căzut de la geam în timp ce era în casă cu ambii săi părinți. Doar norocul a făcut ca micuțul să cadă pe o sârmă de rufe. A fost transportat la spital.
Băiețel de 2 ani, căzut de la geam în Sibiu
Au fost clipe de groază pentru o familie din Sibiu. Într-un moment de neatenție al părinților, un băiețel de doar 2 ani a reușit să se cațere pe geam. Apartamentul era la o înălțime considerabilă, mai exact la etajul 4 al blocului respectiv.
Un asemenea impact i-ar fi putut fi fatal minorului, dar a avut un noroc incredibil. După ce a alunecat de la geam, căderea i-a fost atenuată de o sârmă de rufe. S-a lovit de aceasta, iar mai apoi s-a prăbușit pe pământ.
La fața locului au fost chemate imediat printr-un apel la numărul unic de urgență 112 mai multe echipaje de intervenție. Medicii de la SMURD l-au examinat pe băiețel și au constatat că în urma accidentului nefericit, era conștient. Din fericire, nu prezenta traumatisme vizibile.
Copilul a fost transportat de urgență la spital
Au hotărât să-l ia și să-l transporte de urgenţă la Spitalul Luther din Sibiu. Aici, doctorii îi vor face investigaţii de specialitate și îl vor trata pentru orice problemă apărută în urma șocului.
Polițiștii trebuie acum să răspundă la toate întrebările legate de modul în care s-a produs acest incident. Și, mai important, să stabilească dacă există vinovați pentru cele întâmplate.
În momentul în care copilul a căzut de la geam, nu era singur acasă. În apartament erau atât mama, cât și tatăl său. De asemenea, se pare că cei doi erau cu fratele micuțului, în vârstă de 6 ani. Un moment de neatenție putea să-l coste viața pe minor.
Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest incident.