Reclamă

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a anunţat că alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea anului școlar. Aceste plăţi vor fi efectuate în avans pentru un total de peste 3,4 milioane de beneficiari de alocaţii de stat, ca parte a unui efort coordonat de agențiile teritoriale ale ANPIS.

Potrivit comunicatului transmis joi de către ANPIS, „alocaţiile şi indemnizaţiile pentru copii vor fi plătite înainte de începerea şcolii! Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile teritoriale, efectuează plăţile în avans, faţă de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistenţă socială”.

Instituția a precizat că plăţile acoperă o serie de beneficii de asistenţă socială, inclusiv alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, stimulentul de inserţie pentru creşterea copilului, precum și indemnizaţia de acomodare şi sprijin pentru adopţie.

Baza de date a ANPIS evidenţiază că la nivel naţional sunt înregistraţi 3.484.686 de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului, 83.943 de beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului şi 4.514 de beneficiari ai indemnizaţiei de acomodare şi sprijin pentru adopţie.

Anul şcolar 2024 – 2025 urmează să înceapă luni, 9 septembrie, iar această măsură vine în sprijinul familiilor pentru a asigura resursele necesare pregătirii copiilor înainte de debutul noului an școlar.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro