Reclamă

După o perioadă lungă de timp în care Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au contrazis și negat zvonurile legate de divorț, cei doi și-au asumat în cele din urmă separarea. Acum, divorțul este cert, iar despărțirea pare să nu fie una amiabilă. Alina Sorescu a făcut primele declarații despre ce se întâmplă.

După un mariaj de ani de zile și doi copii, povestea de dragoste dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu a ajuns la final. Cei doi au decis să divorțeze, însă lucrurile nu sunt tocmai simple. Se pare că fostul partener al cântăreței își dorește ca fetițele să rămână în grija lui, lucru neagreat și de către Alina Sorescu.

Recent, artista a făcut primele declarații pe margine subiectului și le-a explicat tuturor cum stau lucrurile și ce urmează să se întâmple.

„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului.

Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei, care sunt alături de mine, și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare.”, a spus Alina Sorescu, în mediul online.

Alina Sorescu, primele declarații despre divorțul de Alexandru Ciucu! Procesul dintre cei doi se complică
Social media

Avocatul Adrian Cuculis, despre divorțul celor doi

Pe margine subiectului și avocatul Adrian Cuculis a făcut câteva declarații. Acesta a precizat chiar că există posibilitatea ca fetița cea mare a cuplului, în vârstă de 8 ani, să fie audiată.

„E o practică relativ redusă. Domiciliul alternativ nu înseamnă să te muți din casă, ci să muți copiii din stânga în dreapta. Decât să muți copiii, să îi scoți din mediul lor natural, mai degrabă te muți tu ca părinte. Poate fi o situație acceptată. Legea nu interzice și se poate solicita un asemenea program instanței de judecată.

Asta a stârnit domnului Ciucu de a depune această ordonanță. Fata puțin mai mare ar putea fi audiată: tu vrei la mami sau vrei la tati? Bine, eu am văzut dosare cu copii audiați la 3 ani. Numai audiere nu e aia. Peste 10 ani deja e obligatoriu ca minorul să fie audiat” , a declarat Adrian Cuculis, în cadrul unei emisiuni de televiziune.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro