Nimeni nu este ferit de evenimente nefericite în viață, iar Alina Sorescu nu face excepție de la acest lucru.

Ieri noapte, casa acesteia a fost călcată de hoți. Mai grav este faptul că toți membrii familiei erau în imobil, inclusiv cele două fetițe ale vedetei.

Alina Sorescu este căsătorită cu Alexandru Ciucu, iar cei doi locuiesc în casa cu pricina de mai bine de trei ani. Valoarea vilei depășește suma de 500.000 de euro, iar acest lucru de pare că i-a atras pe hoți.

Totul s-a întâmplat în timpul nopții, în timp ce familia dormea. Din fericire, vedeta s-a ales cu o adevărată sperietură, însă și cu câteva obiecte care lipseau. Imediat cum a sesizat că cineva  străin este în casă, Alexandru Ciucu a sunat imediat la poliție, iar aceștia au ajuns în cel mai scurt timp.

Paguba nu este foarte mare. Din ce au observat cei doi soți, hoții au reușit să sustragă doar trei tablouri. Deși valoarea lor materială nu este una foarte mare, soțul Alinei a declarat că aveau o însemnătate mare pentru ea și familia ei.

„Am trăit neplacuta experiență de a fi vizitați de hoți în noaptea trecută. Din fericire, suntem toți vii și nevătămați. La prima vedere, au dispărut doar trei tablouri la care țineam foarte mult, fiind pictate de o artistă foarte talentată și o apropiată a familiei. Sentimentul că te poți întâlni (tu sau, și mai grav, copilul tău) cu un răufăcător în propria casă lasă urme sufletești foarte adânci. Sunt recunoscator Poliției Voluntari, care a fost foarte promptă până acum. Primul echipaj a ajuns în aproximativ 10 minute de la sesizare și cam după încă vreo ora și cei de la Criminalistică pentru prelevarea de probe ADN, amprente, fotografii, etc. Toți mi s-au părut foarte amabili, profesioniști și, poate cel mai important, OAMENI. „ a povestit Alexandru Ciucu pe una dintre rețelele sale de socializare.