Reclamă

Atacul cerebral se produce atunci când alimentarea cu sânge către o anumită parte a creierului este redusă sau întreruptă. Țesutul cerebral va fi lipsit de oxigen și nutrienți. Astfel, această afecțiune necesită urgență medicală și tratament în cel mai scurt timp.

Cu toate acestea, există o metodă naturistă care te ajută să previi astfel de afecțiuni și întâmplări nefericite. Este vorba despre un aliment pe care probabil îl consumi zilnic sau se află în frigiderul tău.

Roșia- alimentul care poate reduce riscul apariției unui atac cerebral

Potrivit cercetătorilor, consumul mare de roșii poate preveni foarte ușor atacurile cerebrale. Se pare că o dietă bogată în roșii poate preveni producerea unui atac cerebral. Cercetătorii finlandezi au studiat ce efect poate avea licopena, substanță aflată în anumite legume, cum ar fi, roșia.

Acest pigment roșu se află în roșiile pe care le consumăm zi de zi și care au efecte antioxidante asupra organismului. Un studiu care a fost efectuat asupra unui număr de peste 1000 de persoane, a demonstrat că persoanele care consumă roșiile într-o cantitate mare, sunt cel mai puțin predispuși unei astfel de probleme.

Alimentul miracol care luptă împotriva atacurilor cerebrale. Îl cumperi zilnic dar habar nu aveai ce minuni poate face
pixabay.com

Care sunt factorii de risc ai unui accident vascular

  1. Stilul de viață- lipsa de sport, obezitatea, consumul excesiv de alcool, dependența de substanțe narcotice, fumatul pasiv și activ.
  2. Probleme de natură medicală- diabet, hipertensiune arterială, colesterol mărit, boli cardiovasculare, chiar și defecte cardiace sau apnee obstructivă în timpul somnului.
  3. Vârsta- persoanele care sunt trecute de 55 ani sunt mult mai predispuse unui astfel de atac decât persoanele tinere.
  4. Sexul- se pare că bărații sunt mai mult expuși acestui risc, decât femeile.
  5. Hormonii- utilizarea medicamentelor contraceptive sau terapiile cu hormoni.

Un lucru important de menținut și de asemenea de reținut este că riscul producerii unor accidente vasculare se poate transmite, inclusiv pe cale ereditară. Așa că asigură-te că membrii familiei tale nu au trecut deja prin așa ceva.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro