Laptele se ieftinește pentru următoarele 6 luni. Este decizia de ultimă oră a aleșilor politici de la guvernare care au stat la masa negocierilor cu procesatorii. La discuții au luat parte și reprezentanți al marilor magazine din România. Astfel,s-a decis ieftinirea acestui aliment pentru o perioadă determinată de 6 luni.
Laptele va fi mai ieftin în următoarele luni
Premierul Nicolae Ciucă, alături de ministrul Agriculturii au purtat ieri discuții cu procesatorii de lapte din România. De asemenea și reprezentanții lanțurilor de supermarketuri au luat parte la întrevedere. Nicolae Ciucă și Petre Daea au pus pe tapet măsurile decise la nivel guvernamental legat de problemele industriei laptelui. Astfel, s-a decis ca pentru următoarele 6 luni să fie implementate o serie de norme care să vină în sprijinul fermierilor.
Vor fi acordate ajutoare financiare
Banii vor fi acordați în două etape. Astfel fermierii vor beneficia în total de 22 de milioane de euro despăgubiri cauzate pe fondul războiului din Ucraina.
„Primele plăţi se vor face începând cu 15 mai 2023 pentru cererile în valoare de 21,6 milioane de euro, depuse de crescătorii de vaci de lapte până la data de 23 martie 2023. Ulterior, va fi organizată o a doua sesiune de depunere a cererilor de plată, plăţile urmând să se facă, pentru aceste cereri, în al doilea semestru al anului 2023. Guvernul va pune în acord cu realităţile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune aşezări a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensaţii în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina”, se arată într-un comunicat oficial.
Și procesatorii de lapte din țara noastră au primit vești bune după ce au stat la masa rotundă a discuțiilor cu aleșii politici. Astfel, în cazul lor, ajutorul va consta într-o primă de 10% din valoarea producției pe care o prelucrează in România.
Premierul a precizat că aceste soluții trebuie să vizeze cu siguranță cumpărătorul, dar și producătorul. In acest caz, mulți dintre fermieri își câștigă existența doar din sectorul zootehnic. De multe ori, cheltuielile în acest caz sunt mai mari decât încasările.