Reclamă

Alfred Bulai, fost profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, își afirmă nevinovăția în fața acuzațiilor de agresiune sexuală și utilizare a funcției în scop sexual. Recent, el a fost eliberat temporar din arestul la domiciliu pentru a se prezenta la un control medical cardiac, cu aprobarea judecătorilor.

Bulai a cerut să fie dus la spital după ce instanța a decis prelungirea arestului la domiciliu. În cadrul controlului, a fost surprins să afle că a suferit un infarct. „Problema nu este operația, ci recuperarea. A venit o doamnă, după ce mi-a făcut niște analize care mi-a zis ‘ați avut un infarct’. Eu eram șocat. Au mai venit doi medici cardiologi și în momentul ală unul dintre ei mi-a zis ‘ai infarct acum’. M-au pus pe o targă și am rămas acolo până seara târziu”, a explicat sociologul.

Bulai susține că se confruntă cu o situație dificilă și simte că este dezavantajat în comparație cu partea adversă, care poate vorbi despre detaliile dosarului, în timp ce el se abține de la comentarii publice. „Sunt într-o situație neplăcută, în sensul că partea cealaltă poate să spună ce vrea, poate să vorbească lucruri din dosar, dar eu nu pot să spun nimic”, a adăugat acesta.

Acesta este ultimul episod din cadrul unui caz controversat care atrage atenția atât opiniei publice, cât și justiției, având în vedere implicațiile și gravitatea acuzațiilor aduse împotriva sociologului. Situația sa medicală recentă aduce un nou context în evoluția cazul său juridic.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro