Alexia Eram este una dintre cele mai urmărite influencere de la noi. Fiica Andreei Esca are o comunitate impresionantă de fani, iar responsabilitatea ei este una destul de mare. Vedeta vrea să transmită mereu un mesaj pozitiv comunității ei și pare că îi și reușește.
Alexia Eram este un model pentru fanii ei și nu numai. La cei 22 de ani ai săi, fiica Andreei Esca se poate lăuda cu numeroase reușite, în special pe plan profesional. Influencera a absolvit anul acesta una dintre facultățile prestigioase din Marea Britanie, iar cariera ei de abia de acum începe. Și, spre deosebire de alte colege de-ale ei de breaslă, pare că nu se grăbește să-și pună pirostriile.
Alexia are o relație de mai bine de 6 ani cu Mario Fresh. Ca în orice cuplu, au mai existat și momente tensionate, însă au reușit să le depășească cu brio. Acum, cei doi sunt mai fericiți ca niciodată și îmbină perfect profesionalul cu personalul. Și, pentru că sunt de atâta timp împreună, primesc foarte des întrebarea legată de o posibilă căsnicie.
Alexia Eram și Mario Fresh, un cuplu modern
Ei bine și la acest capitol cei doi porumbei gândesc la fel. Alexia și Mario nu se grăbesc deloc să facă acest pas și nici nu cred în așa-zisa putere conferită de un act. Îndrăgostiții preferă să se bucure de fiecare moment pe care îl petrec împreună și să lase lucrurile să vină de la sine. Cei doi nu sunt deloc posesivi și înțeleg faptul că, din când în când, ambii au nevoie și de timp pentru ei, în mod individual.
În schimb, nu neagă și nici nu fug de ideea de căsătorie. La momentul oportun, nici Alexia și nici Mario nu vor respinge mersul în fața altarului. Însă, până atunci, profită de momentele de libertate.
„Am 22 de ani, repet. Evident că fiecare face ce vrea, puteți să vă căsătoriți la 22 de ani și să faceți copii, dar eu simt că mai vreau să copilăresc. Evident că Mario gândește la fel, că dacă am avea alte percepții nu am mai fi împreună.”, a spus Alexia Eram, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.