Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit câteva informații importante după ce a fost confirmat și cel de-al treilea caz de infectare cu variola maimuței. Oficialul spune că nu este cazul ca românii să se panicheze. De asemenea, Rafila a punctat că nu va fi vorba de izolete, așa cum s-a întâmplat în perioada pandemiei de coronavirus.
Rafila, despre variola maimuței: Nu vă gândiți la izolete
Potrivit oficialului, această boală, deși este una infecțioasă, este mai greu transmisibilă comparativ cu COVID-19.
„Vreau să transmitem un mesaj foarte ferm legat de faptul că e o infecție la care transmiterea comunitară este aproape imposibilă. Deci nu vă gândiți la lucruri care să sperie populația, la izolete sau la lucruri de genul ăsta. Discutăm despre o infecție care se transmite prin contact apropiat și chiar prelungit cu o persoană infectată. Nu discutăm despre o infecție la care rata de transmisibilitate, rata de reproducere este supraunitară, este mult sub 1”, a explicat Alexandru Rafila, conform Antena 3.
În astfel de situații, spune Rafila, nu este recomandată vaccinarea populației. Măsurile care se referă la izolarea persoanelor infectate și tratamentul simptomatic sunt suficiente.
Trei cazuri de variola maimuței în România
Un nou caz de variola maimuței a fost diagnosticat în România. Este al treilea caz înregistrat în țara noastră.
Primul caz de variola maimuței a fost diagnosticat luni în România la un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Medicii au aflat că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței. Cel de-al doilea caz a fost înregistrat marți. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani.
Acesta s-a prezentat la o clinică medicală din București săptămâna trecută, iar investigațiile de laborator au confirmat marți că pacientul este infectat cu variola maimuței.