Reclamă

Medicul Alexandru Rafila a fost propus de cei de la PSD pentru funcția de ministru al Sănătății în noul guvern de coaliție. Dacă va fi ales în funcție, obiectivul lui este de a crește numărul românilor care să se testeze pentru depistarea virusului Covid.

Deputatul PSD este de părere că până să intrăm în valul 5 al pandemiei, trebuie să fie puse la punct anumite teme importante. Acesta a făcut mai multe sugestii. Printre acestea: cum ar trebui gestionată situația pandemiei, în contextul în care se anunță încă un val.

Ce recomandări are Alexandru Rafila pentru populație?

Acesta vrea să grăbească măsurile de siguranță până la apariția valului 5, deoarece așa vom putea diminua pagubele. Principala sa grijă va fi testarea tuturor persoanelor care prezintă orice mic simptom de Covid, conform declarațiilor sale.

„Pregătirile pentru valul cinci trebuie să înceapă imediat. Nu cred că îl vom evita, dar trebuie să fie unul cu amplitudine cât mai mică și cu cât mai puține decese. Eu am în program această creștere a accesibilității la testare”, a atras atenţia, marţi, dr. Alexandru Rafila.

De asemenea, specialistul nu le recomandă românilor să-și administreze medicamente fără aprobarea medicului. De ce? Deoarece pot ajunge în stare mult mai gravă la spital. Dacă nu se simt bine, aceștia sunt rugați să ia rapid legătura cu un doctor, indiferent de modalitatea prin care o fac.

„Să terminăm cu medicația care nu are nicio legătură cu tratamentul. Fie rețeta este prescrisă neconform, fie oamenii își procură singuri medicamentele, asta duce la mortalitatea foarte mare. Această neîncredere a oamenilor în sistemul de sănătate a făcut ca ei să se prezinte foarte târziu la medic. Asta trebuie să se schimbe”, a precizat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, avertisment sumbru despre valul 5 al pandemiei: „Nu cred că îl putem evita”
Pixabay

Cea mai mică rată de reproducere a infecției din ultimul timp

Conform medicului propus de PSD pentru funcția de ministru al Sănătății, infectarea cu Covid a scăzut considerabil în ultimele zile. Alexadru Rafila declară că schimbarea spre bine în care ne aflăm va trebui menținută dacă vrem să depășim și valul 5 de pandemie.

„Acum hai să vă spun din punct de vedere epidemiologic cam cum stăm. De 5 zile avem o rată de reproducere a infecției scăzută, cea mai mică din ultimul mult timp, având 0,66. Vedem când lucrurile încep să se schimbe într-un sens sau în altul.”, a explicat acesta.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro