România a făcut față cu greu celui de al 4-lea val al pandemiei. Astfel, Alexandru Rafila pregătește din timp strategia pentru combaterea noului val

Valul 4 ne-a luat prin surprindere și România a ajuns să aibă cea mai mare rată de mortalitate din Europa. De asemenea, Rafila susține că sistemul de sănătate din România a fost depășit ca și resurse, mai ales la nivelul secțiilor de terapie intensivă. Faptul că 3% dintre pacienții infectați în România au decedat, este un lucru ce ar trebui să ne dea tuturor de gândit

1. Alexandru Rafila nu vrea să mai avem probleme

Captură TV

 

„Noi ne-am aflat în cursul celui de al patrulea val într-o situație în care sistemul a fost depășit. Am avut cea mai mare mortalitate din UE, 3% dintre pacienții infectați au decedat și au fost afectate și persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat la serivcii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu avem decât măsurile așa numite de sănătate publice, care se referă la distanțare, utilizarea măștii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare prin informații credibile și accesibile.

Încercăm să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie și sperăm să avem succes să depistăm cât mai repede persoanele bolnave. Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore: 1. un lockdown; 2. închiderea școlilor; 3. un număr cât mai mic de decese și pentru asta trebuie să avem toate instrumentele”, a declarat ministrul Sănătății.

2.Măsuri de combatere

  • paturi alocate de circa 20% pentru pacienții COVID-19, 25.000 de paturi, cu o creștere de până la 30% în cazul în care capacitatea este depășită;
  • am crescut bugetul pentru secțiile ATI cu 60%
  • tratamentul: nu se face prin decizia ministrului Sănătății, tratamentul se face prin recomandarea unei comisii de experți. Această comisie ne-a furnizat informațiile încât să adoptăm un nou protocol de tratament
  • va exista un mecanism care să asigure evaluarea pacienților încât să fie eligibili pentru tratamentul antiviral
  • medicația antivirală nu se dă în loc de vaccin
  • introducem antiviralele inovative de la mijlocul lunii ianuarie
  • comunicarea și parteneriatele – încercăm să comunicăm vizual cu populația astfel încât să fie accesibile informațiile pentru toți
  • revitalizarea campaniei de vaccinare – trebuie să creștem ponderea informării. Trebuie să nu fie politizată.
  • am avut deja discuții avansate cu producătorii de medicamente inovative încât sa avem la dispoziție cât mai repede medicația care se poate administra în sistem ambulatoiriu și care este deja disponibilă în unele țări, în Israel.
  • structură de coordonare a asistenței medicale la Ministerul Sănătății, ca să poată lua deciziile în timp real
  • punem la dispoziție lista centrelor de testare și evaluare, va fi publicată pe siteul ministerului
  • extinderea capacității de testare și a asistenței ambulatorii
  • ghidul de recomandări pentru monitorizare și tratament în ambulatoriu, inclusiv modul în care se prescriu antiviralele
  • parteneriat cu organizațiile profesionale
  • instruirea personalului pentru asigurarea siguranței pacienților

3. Recomandări

Recomandări pentru angajatori:

  • încurajarea telemuncii
  • existența materialelor dezinfectante și a măștilor
  • încurajarea vaccinării.
  • triajul zilnic al angajaților
  • monitorizarea peramanentă
  • organizarea programului de lucru decalat

Recomandări pentru populație: 

  • fiecare cetățean să aibă trusă care să monitorizeze boala
  • vaccinarea previne formele severe și decesele
  • este vitală respectarea măsurilor de distanțare
  • testarea este un element esențial pe care îl încurajăm
  • discuția cu medicul de familie, nu tratament cu antibiotice sau antivirale decât la recomandarea medicului

Planul prezentat de ministrul Alexandru Rafila poate fi consultat aici.