Alexandru Ciucu, cunoscutul creator de modă, a reacționat după ce a fost surprins în compania presupusei amante, Oana Vlădescu. Divorțul său neașteptat de Alina Sorescu a generat numeroase speculații, mai ales că niciunul dintre ei nu a explicat public motivele separării.
Alexandru Ciucu a fost surprins recent de paparazzi în compania Oanei Vlădescu, o femeie cu care s-a zvonit că ar fi avut o relație în urmă cu peste un deceniu. În urma acestei apariții, au apărut acuzații că Ciucu ar fi înșelat-o pe Alina Sorescu, ceea ce a determinat-o pe aceasta să solicite divorțul.
Într-o declarație pentru Spynews, Ciucu a negat aceste acuzații, afirmand că sunt false și denigratoare. „Sunt denigrări de cea mai joasă speță la adresa mea, menite să mă pună într-o lumină defavorabilă, în preajma termenului de divorț. Asistăm la o regie care a început cu cel puțin un an înainte de separare, încercându-se sistematic discreditarea imaginii mele publice. Trebuie să ne mai așteptăm, din păcate, la astfel de noutăți și denigrări și în perioada următoare”, a spus Ciucu.
Pe de altă parte, Alina Sorescu, a cărei discreție a fost notabilă și în urma divorțului, a oferit recent niște declarații care sugerează că ea era conștientă de presupusa infidelitate a lui Ciucu. „Faptele și imaginile vorbesc de la sine despre el și nu despre mine. M-am obișnuit să fiu vinovata de serviciu, cum se sugerează și acum. Adevărul iese întotdeauna la suprafață atunci când imaginea pe care dorim să o promovăm nu este și cea reală”, a spus Sorescu, conform sursei menționate mai sus.
Înainte de aceste evenimente, divortul dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu a surprins opinia publică, mai ales că niciunul dintre ei nu a dezvăluit public motivele pentru care au decis să se separe.