Alexandru Arșinel a împlinit joi, venerabila vârstă de 81 de ani. El a mărturisit plin de emoție că nici acum la trei ani de la moartea regretatei actrițe nu s-a obișnuit cu ideea.

De ziua lui, Alexandru Arșinel și-a amintit de Stela Popescu

Îndrăgitul actor a rememorat momentele în care se afla pe scenă și chiar și-a reamintit și de fosta sa parteneră, Stela Popescu, fără de care a recunoscut că se simte incomplet

,,Regret că nu mai e Stela, că nu mai putem face un duet, ca pe vremuri. Eram într-o permanentă ocupație, să facem un text, să reluăm. Ce vremuri erau când făceam cuplu cu ea, în câte filme şi scenete am jucat. Eram tineri amândoi. Am revăzut în perioada asta multe materiale cu noi doi, dar şi cu alţi artişti, făceam diferenţa între unele cupluri (…) Toţi am avut ceva aparte. Avem și alți colegi care pot să facă lucruri extraordinare. Pandemia asta ne-a dat peste cap cu totul. Am fost ocupat toată ziua, a mărturisit actorul.

Actorul a spus cum și-a petrecut ziua de naștere

Actorul a mărturisit că a fost emoționat de faptul că va mai trece încă o graniță, dar și că a fost extrem de ocupat pe durata întregii zile. El a povestit că după ce s-a revăzut cu câțiva colegi, a petrecut alături de familie.

,,Am fost ocupat toată ziua. De azi-noapte, am avut o insomnie din asta puternică, obsedat probabil că voi mai trece o graniță. M-am culcat târziu, m-a trezit dimineață, am organizat o mică întâlnire cu colegii mei de la birouri, iar apoi am fost solicitat de un post de televiziune, să mă mărturisesc, să mă destăinui. Am fost de dimineață, tot în acest studiou. Apoi m-am întâlnit cu copiii, cu familiile lor, am stat cu nepoții cu soția”, a povestit actorul pentru emisiunea Sinteza Zilei.

Alexandru Arșinel  a mai dezvăluit că abia așteaptă redeschiderea  Teatrului de revistă ”Constantin Tănase”, pentru a putea reveni pe scenă.