Alexandra Stan se numără printre artistele care au „gustat” pentru prima dată din succesul internațional. Alături de INNA, artista a ajuns să fie apreciată peste hotare și să aibă milioane de fani în întreaga lume. Din păcate, bucuria ei de la început a fost umbrită de echipa cu care lucra.
Alexandra Stan este una dintre artistele de la noi considerate internaționale. Vedeta a lansat zeci de hituri care nu doar că au rupt topurile de la noi, ci și din afară. Constant, aceasta era solicitată la concerte peste hotare, iar fanii erau în delir atunci când aceasta urca pe scenă. Din nefericire, în spatele cortinei, lucrurile nu erau chiar atât de roz.
Pe vremea când a lansat „Mr. Saxobeat”, Alexandra Stan era o puștoaică. Talentul ei era de necontestat, iar cu ajutorul muncii și determinării a dat naștere primului și celui mai mare hit din cariera ei. Piesa are peste 200 de milioane de ascultări pe Spotify, ceea ce este un record pentru Alexandra. Însă, aceasta nu a apucat să se bucure deloc de succesul de la acea vreme.
Alexandra Stan a avut mereu puterea de a o lua-o de la capăt
Atunci când a lansat „Mr. Saxobeat”, Alexandra Stan era manageriată de Marcel, cel care i-a fost și iubit. Neștiind prea bine cum stau lucrurile în industrie, vedeta a fost „tradusă” ușor de cel care se presupunea că trebuie să-i fie alături. Alexandra nu avea un manager înrădăcinat în acest domeniu, ci tatăl ei era cel care se ocupa de ea.
Astfel, Marcel a profitat din plin de situația artistei și a făcut în așa fel încât ea să nu dețină niciun procent din piesa „Mr. Saxobeat”. Pentru Alexandra Stan, acest lucru este extrem de dureros, mai ales că a muncit din greu pentru numele și pentru poziția sa în lumea artistică. Din fericire, acum îi este mult mai bine și lansează piese pe care este stăpână, din toate punctele de vedere.
„Nu am deținut deloc Mr. Saxobeat. Eu nu am avut deloc piesa pentru că așa a fost. Nimeni, în afară de Marcel și Andrei nu a deținut drepturile. Nici măcar de publisher.”