Artista Alexandra Stan a dat uitării scurtul său mariaj cu Emanuel Necatu și se focusează pe cariera sa muzicală. De curând, cântăreața a lansat un nou album care se bucură de apreciere din partea fanilor.

Cu doar o seară în urmă, Alexandra Stan și-a lansat noul album intitulat „Rainbow”, iar apariția sa în cadrul evenimentului a fost una de zile mari. Artista a afișat toată seara un zâmbet larg, pe semne că s-a refăcut după divorț și este mai bine ca oricând. Artista spune că foarte multe dintre piesele sale au fost scrise în momentul în care s-a separat de foștii săi parteneri. Se pare că suferința a reprezentat o sursă de inspirație pentru vedetă.

„Am putut să materializez toată suferința..”

Sursa: Social media

„Foarte multe melodii le-am scris după despărțiri. Am suferit, iar după am făcut o melodie din care mi-am dat seama că am făcut ceva bun. Sunt foarte bine, mai ales că am putut să materializez toată suferința asta în ceva frumos. Ești fericit atunci când ești mulțumit cu ceea ce faci.”a declarat Alexandra Stan în exclusivitate la Antena Stars.

Bazele acestui album au fost puse de mai mult timp, însă abia în ziua de 5 mai a fost lansat. Albumul reunește mai multe genuri muzicale, de la piese pop, balade, până la piese melancolice.

„Am aşteptat atât de mult lansarea acestui album! Şi mă bucur că în sfârşit e aici, îl puteţi asculta şi voi. Am muncit mult la Rainbows, mi-am pus sufletul în versuri, am scris, am compus, am stat multe ore în studio, dar a meritat totul. Albumul vă trece prin multe stări, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie. De fapt, de asta se numeşte Rainbows. Un amalgam de trăiri, de sentimente frumoase, încărcate de emotie. O să ascultaţi piese pop, dar şi balade, o să dansaţi, dar o să intraţi şi într-o stare de melancolie. Sper să vă placă, în Rainbows este despre mine, despre tine, despre noi toţi şi trăirile noastre.” a spus Alexandra Stan.