Alexandra Mircea este un medic dentist extrem de cunoscut în spațiul online. Aceasta face educație sanitară pentru toată lumea, fiind pe înțelesul tuturor. În urmă cu ceva timp și-a deschis și o clinică stomatologică și nu are gânduri de plecare din România.
Cei mai mulți absolvenți ai facultăților de medicină din țară aleg să plece peste hotare pentru condiții mai bune. Acest lucru nu se aplică și pentru Alexandra Mircea. Stomatologul își dorește să-și ajute țara și să dezvolte cât mai multe servicii medicale specifice.
Alexandra Mircea se consideră datoare statului român pentru toți anii învățământ gratuit. Făcând o comparație cu alte state, în România, în timpul rezidențiatului ești plătit, nu plătești tu. 21 de ani a beneficiat de acest lucru și vrea să ofere țării sale tot ce îi este în putință.
„Cetăţenii români, au fost cei care, prin taxe şi impozitele plătite, facilitează învăţământul gratuit timp de 21 de ani (12 ani de liceu, 6 ani de facultate, 3 ani de specializare), aşa că merită, în schimb, servicii medicale de calitate înaltă. În plus, mi-am dorit foarte mult să creez o clinică în care medicii colaboratori să facă performanţă fără să fie limitaţi de nevoia de a face economie la materiale.
De aceea, le-am pus la dispoziţie aparatură performantă, am investit în cele mai bune materiale, pentru ca ei să facă medicina pe care şi-au dorit-o şi să nu mai fie nevoiţi să plece din ţară, să caute condiţii mai bune.”, a spus Alexandra Mircea în cadrul unui interviu.
Alexandra Mircea și-a dorit să devină medic dentist din copilărie
Alexandra Mircea i-a avut exemplu pe părinții ei. Aceștia sunt medici stomatologi, având cariere impresionante începute în 1975 în orașul în care s-a născut și Alexandra, în Medgidia, apoi au continuat în Câmpina.
„Părinţii mei sunt medici dentişti, cu o carieră care a început în 1975 la Medgidia, şi care a continuat, din 1986, la Câmpina, oraşul în care ne-am mutat când eu aveam 6 luni. Tatăl meu şi-a deschis primul un cabinet privat, iar mama mea a făcut acest pas când eu aveam 3 ani.
Practic am crescut într-un cabinet stomatologic şi mi-am dorit dintotdeauna să am spaţiul meu, clinica proprie, acolo unde să le pot oferi pacienţilor tratamente stomatologice corecte, complexe şi personalizate după nevoia fiecăruia”, a spus Alexandra Mircea.