În cadrul emisiunii „Extrashow”, prezentată de Zanni, Yamato Zaharia și-a exprimat opinia cu privire la felul în care evoluează unii concurenți. Dacă pentru unii a avut comentarii mai blânde, pentru Alex Delea, situația nu a fost deloc așa, acesta fiind mai degrabă criticat.
Yamato Zaharia: „Dacă greșește, mereu le știe pe toate”
Inițial, Yamato Zaharia a ezitat să spună de cine nu îi place din competiție. Ulterior, a mărturisit că atitudinea lui Alex Delea nu este tocmai potrivită pentru această emisiune. Fostul concurent de la „Exatlon” este de părere că Alex Delea se crede superior celorlalți. Realitatea ar fi de fapt, alta, susține Yamato Zaharia.
Acesta a mărturisit că nu așa se procedează într-o competiție, mai ales că Alex Delea a avut momente în care nu a adus puncte echipei sale, dar a continuat să aibă o atitudine nepotrivită față de colegi.
„Nu-mi place sub nicio formă de Alex Delea. Mereu se dă cel mai tare. Și dacă greșește, mereu le știe pe toate. Nu-mi plac oameni de genul ăsta. Acolo nu merge așa, să ne dăm tari când pierdem. Tu nu știi să dai la final, dar dai sfaturi. Mie mi-a plăcut mult de Ștefania, însă aici se joacă totul și social”, a spus Yamato Zaharia în cadrul emisiunii difuzată pe VOYO, notează fanatik.ro.
De sub observația atentă a lui Yamato Zaharia nu a scăpat nici TJ Miles. Acesta și-a atras mai multe critici de-a lungul timpului. Fostul concurent de la „Exatlon” este de părere că tiktokerul este ușor influențabil.
Afirmația lui Yamato Zaharia vine în contextul în care Alex Nedelcu i-a dat dreptate Elenei Chiriac, tânăra susținând că TJ Miles este unul dintre concurenții care acționează după o strategie bine pusă la punct. În urmă cu ceva timp, Alex Nedelcu și TJ Miles se înțelegeau de minune, iar tiktokerul a fost cumva „adoptat” de foștii Războinici.