„Aș vrea un copil acum! Vreau femeie, vreau copil. Mai repede!”

Câștigătorul „Survivor România” este gata să se așeze la casa lui. Alex Delea vrea să își întemeieze o familie și asta cât mai curând. Însă, deși nu duce lipsă de pretendente, tânărul nu și-a găsit încă aleasa. Așa că a deschis castingul și așteaptă ca persoana potrivită să apară pentru el.

În cadrul podcast-ului realizat de Damian Drăghici, Alex Delea a mărturisit că este gata să devină soț și tată. Se pare că tânărul se gândește intens la o familie și își dorește să realizeze acest lucru cât mai repede. Însă, în calea visului său stă o problemă. Câștigătorul Survivor nu și-a găsit încă aleasa. Deși are multe pretendente, tânărul nu a descoperi-o pe cea care să îi taie respirația.

Damian Drăghici: Roiesc fetele în jurul tău?

Alex Delea: Roiesc.. roiau și înainte, roiesc și acum. E bine, e frumos!

Damian Drăghici: Ai de gând să te însori, să faci copii?

Alex Delea: Bineînțeles. Din toată inimă! Ador copiii din tot sufletul meu. S-o mai văd și pe mămăița mea cu bebelușul. Înnebunesc de fericire. Ar fi cea mai mare bucurie din viața mea. Dar cu cine mă tată? Cu cine? De unde să o iau? Vreau să-mi și placă. Aș vrea un copil acum! Vreau femeie, vreau copil. Mai repede!

Alex Delea a deschis castingul! Câștigătorul Survivor își dorește soție și copil. „Vreau acum”
Instagram

Alex Delea, o nouă viață după „Survivor România”

Experiența „Survivor România” i-a schimbat vița lui Alex Delea. După ce s-a întors din Republica Dominicană tânărul a decis să înceapă un nou capitol. Așa că fostul Războinic nu a mai plecat în Spania, acolo unde a trăit ani de zile, ci a rămas în România. Acesta a deci să se mute în Capitală, unde și-a achiziționat un apartament.

Viața de bărbat singur nu este tocmai ușoară pentru Alex Delea, însă Războinicul nu se dă bătut așa ușor. Este pentru prima dată când locuiește singur și mai are multe de învățat.

„Într-un final m-am așezat la casa mea. M-am mutat în București, sunt foarte fericit. Am un loc al meu într-un final. Atunci când mă trezesc nu mai am stresul oare unde o să dorm în seara asta. Acum știu. M-am mutat, e bine, sunt mai așezat să zic așa. Nu sunt eu foarte așezat, dar măcar știu că am unde să dorm.

Am mai stat singur, dar am mai stat în vacanțe. Acum este altceva. N-am fost niciodată stabilit singur. Chiar astăzi am băgat pentru prima dată la spălat, cu greu. Nu am vrut să o sun pe mama, am și eu orgoliu. Am zis să nu o sun pe mama pentru asta. Eu pot, eu știu. Bine, mi-am stricat două tricouri, dar aia e.”, a declarat Alex Delea, potrivit ego.ro.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.