Reclamă

Polişiştii de la Crimă Organizată au reuşit să destructureze o mare grupare mafiotă din judeţul Gorj. Se pare că mai mulţi bărbaţi sunt acuzaţi de trafic şi spălare de bani, iar în urma descinderilor, mai mulţi au fost plasaţi în arest pentru audieri.

Trei bărbaţi au fost arestaţi pentru o perioadă 30 de zile. În urma descinderilor, anchetatorii au  găsit 90.000 de euro contrafăcuţi.

„În continuarea cercetărilor, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, au efectuat pe raza municipiului Arad, 3 percheziţii domiciliare, la imobilele deţinute de un tânăr de 23 ani, din localitate.

Cu această ocazie a fost ridicaţi 73.820 euro, contrafăcuţi, un pistol cu glonţ, calibrul 7,65 mm, 16 cartuşe cu glonţ, neutilizate, calibrul 7,65 mm, 2 pacheţele cu substanţă pulverulentă, de culoare albă, având o greutate de aproximativ 3 grame, posibil cocaină, 2 grame fragmente vegetale, de culoare verde-oliv, cu miros specific, posibil canabis şi suma de 13.550 euro”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro