O femeie din România susține că din cauza vaccinului produs de Pfizer&BioNTech s-a îmbolnăvit. Din acest motiv, ea a decis să dea în judecată Pfizer România, Ministerul Sănătății, dar și Guvernul României.
Potrivit apărătorului femeii, cunoscutul avocat Adrian Cuculis, aceasta ar fi dobândit, după vaccinarea cu Pfizer&BioNTech, o boală cu care se va lupta toată viața. Mai mult decât atât, potrivit avocatului, femeia deține acte care pot dovedi legătura dintre vaccinul anti-COVID și boala pe care ar fi dobândit-o. Este vorba despre trombocitopenie și hipertensiune arterială.
Pentru acest lucru, femeia solicită daune în valoare de 1.000.000 de euro. Mai mult decât atât, procesul vizează obligarea celor două instituții și a companiei Pfizer România la plata de daune morale combinate cu daune materiale pentru viitoarele tratamente.
S-a îmbolnăvit din cauza vaccinului Pfizer
Sângele uman este compus din trei tipuri de celule sanguine: eritrocite, leucocite și trombocite. Trombocitele sunt fragmentele de celule care provin din măduva osoasă și au rol în coagularea sângelui, dar și în procesul de creștere, atunci când vorbim de copii. Atunci când din anumite cauze, numărul de trombocite este mai mic decât cel normal, apare boala denumită trombocitopenie. Această boală poate genera diverse complicații, unele grave, cum ar fi sângerări severe.
Ce este hipertensiunea arterială
Tot din cauza vaccinului Pfizer, femeia susține că a dezvoltat hipertensiune arterială. Aceasta este o boală „tăcută”. Nu are anumite simptome specifice, însă au loc creșteri bruște și importante ale tensiunii arteriale. Acestea se pot manifesta prin cefalee, amețeli, zgomote în urechi sau tulburări de vedere. De asemenea, cei care se luptă cu această afecțiune se pot confrunta cu grețuri și stare de rău.
Este foarte important ca această afecțiune să fie tratată, sau cel puțin ținută sub control, din timp. În caz contrar, apar complicații majore, ce pot afecta inima, vasele cerebrale sau rinichii.
Femeia din România care a ales să meargă în instanță din această cauză este prima persoană din țară care a luat această decizie. Din păcate, aceasta nu este și prima persoană care acuză probleme de sănătate din cauza vaccinului.