Reclamă

Autorităţile de la Chișinău au primit, marți, o alertă cu bombă care a vizat Aeroportul Chișinău, zona fiind evacuată pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, iar călătorii au fost îmbarcaţi în siguranţă. Între cei afectaţi s-au aflat pasagerii unei curse TAROM, informează news.ro.

Potrivit www.deschide.md, autorităţile de la Chișinău au primit, marți, o alertă cu bombă care a vizat Aeroportul Chișinău. La faţa locului au intervenit echipaje specializate. Personalul aeroportuar şi pasagerii au fost evacuaţi, iar procesul de înregistrare a fost întrerupt.

După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă.

Între pasagerii afectaţi se află şi cei care urmau să se îmbarce într-o cursă TAROM cu destinaţia Bucureşti.

„Compania TAROM informează că pasagerii zborului pe ruta Chișinău – București au realizat în siguranţă procedura de îmbarcare în avion, după ce ameninţarea cu bomba primită de Aeroportul Internaţional Chișinău a fost încadrată ca fiind falsă, iar activitatea aeroportului a fost reluată. În această după-amiază, după primirea unei ameninţări cu bombă la Aeroportul Internaţional Chișinău, personalul aeroportuar şi pasagerii au fost evacuaţi din terminal în condiţii de siguranţă, serviciile de urgenţă intervenind la faţa locului. Ameninţarea a fost confirmată ca fiind falsă de către Poliţia de Frontieră”, a transmis TAROM, într-un comunicat de presă.

Compania a precizat că „echipa TAROM a tratat situaţia cu celeritate pentru securitatea pasagerilor, iar după procedurile de verificare ale autorităţilor şi reluarea activităţii în aeroport au realizat formalităţile de îmbarcare pentru zborul către Bucureşti.”

„De asemenea, compania TAROM informează că restricţiile din domeniul aviatic din această perioadă generate de situaţia meteo, la care se adaugă capacitatea de furnizare a serviciilor de trafic aerian specific fiecărui aeroport în parte, pot genera modificarea programului de zbor, întârzieri şi chiar anulări pentru cursele regulate”, a mai transmis TAROM.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro