Jumătatea lunii ianuarie aduce vreme la extreme în România.

Dacă la București se înregistrează cele mai ridicate temperaturi din ultimii 20 de ani, în alte zone e viscol. Meteorologii au emis 2 atenționări meteorologice pentru următoarele 24 de ore. Mai mult de 20 de județe se vor confrunta cu vreme rea.

ANM atenționează că vremea va aduce ninsori, ploi și viscol în cea mai parte a României. Pentru următoarele 24 de ore, meteorologii anunță fenomene meteorologice specifice perioadei calendaristice în care ne aflăm.

Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic în 22 de județe

Prima atenționare meteorologică emisă este un Cod Galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Aceasta a intrat în vigoare joi, 19 ianuarie, la ora 14 și expiră vineri, 20 ianuarie la ora 20.

Este vorba de 22 de județe, unde vremea va fi capricioasă. În zona montană și local în nordul Olteniei vor fi înregistrate cantități mari de apă. Inițial, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, iar pe parcursul nopții se vor transforma în ninsoare. Meteorologii au anunțat că de vineri dimineață (20 ianuarie), treptat vor predomina ninsorile în cea mai mare parte a zonei montane și se va depune strat de zăpadă.

De asemenea, și vântul va prezenta intensificări, în special în Dobrogea. Aici, rafalele vor ajunge chiar și la 55…65 km/h. Cel mai tare va sufla vântul însă în zonele montane, la altitudini de peste 1.700 de metri. Aici, sunt așteptate rafale chiar și de 90 km/h.

Cod Portocaliu de viscol în 9 județe

Cea de-a doua atenționare este de Cod Galven de viscol, precipitații și vânt puternic. Aceasta a fost emisă joi, 19 ianuarie, la ora 14 și va expira vineri, 20 ianuarie, la ora 20.

Sunt afectate 9 județe, aflate predominant în zona Carpaților Meridionali. Aici, vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de peste 50…70 l/mp. Vineri, 20 ianuarie, sunt așteptate și zăpezile, la altitudini de peste 1.200 de m. Va ninge local, iar stratul de zăpadă ce se va depune va fi unul consistent.

La peste 1.700 de m altitudine va fi viscol, iar rafalele de vânt vor ajunge la peste 110 km/h. Meteorologii mai atrag atenția că din cauza vântului puternic și a ninsorilor, vizibilitatea va fi redusă în zonele afectate.