Reclamă

Urmează zile tot mai călduroase în toată țara. În mare parte din regiuni, azi și mâine este cod roșu de caniculă. Iar prognoza pentru începutul săptămânii viitoare nu arată vreo răcorire, a spus la Digi24 Diana Giurgiu, meteorolog ANM.

„Vorbim despre un val de căldură persistent, care s-a intensificat ușor-ușor în toate regiunile. Cele mai scăzute temperaturi vor fi pe litoral, între 32 și 35 de grade. Pentru bună parte din țară avem un cod roșu, unde așteptăm temperaturi maxime de 37-41 de grade. Vorbim și despre disconfort termic deosebit de accentuat. În zonele de câmpie și de deal, indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități. Vom avea și nopți tropicale, cu temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade”, a declarat meteorologul.

Potrivit ANM, sâmbătă și duminică este cod portocaliu de caniculă în Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali. „Valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35-40 de grade, iar pe litoral de 32-35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, avertizează meteorologii.

Pentru cea mai mare parte a țării a fost emis cod roșu. „În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale”, a precizat ANM.

În perioada 13-14 iulie, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38-39 grade Celsius) pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, a anunțat CNAIR. Astfel, autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din mai multe județe.

Specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București au transmis o serie de măsuri preventive pe durata valului de căldură extremă ce poate avea efecte negative asupra sănătății.

Ei recomandă: consumul de apă din abundență, evitarea băuturilor alcoolice, a cafelei și sucurilor carbogazoase, purtarea hainelor ușoare și vaporoase, de culoare deschisă, folosirea pălăriilor și a ochelarilor de soare, aplicarea regulată a cremei de protecție solară, evitarea ieșirii din casă în orele de vârf și utilizarea ventilației sau aerului condiționat pentru a menține locuințele răcoroase.

Persoanele sensibile, cum ar fi copii, vârstnicii și cei cu afecțiuni medicale cronice, sunt sfătuite să fie monitorizate periodic și să se asigure că se hidratează corespunzător. Se recomandă, de asemenea, limitarea activităților fizice intense și consumul de mese ușoare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro