Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Alertă cu bombă la Tribunalul Timiș. Un laptop cu un mesaj suspect a fost abandonat la intrarea în instituție

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Alertă cu bombă la Tribunalul Timiș. Un laptop cu un mesaj suspect a fost abandonat la intrarea în instituție

Luna martie a început cu mare agitație pentru forțele de ordine din Timișoara. Poliția, Jandarmeria, Pompierii, dar și forțele speciale s-au mobilizat exemplar în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Aceștia au fost solicitați la fața locului după ce au primit un apel în care li se sesiza prezența suspectă a unui laptop în fața instituției.

Clipe de panică pentru locuitorii din zona Tribunalului Timiș. În această dimineață, un jandarm a suprins pe camerele de supraveghere un bărbat cu un comportament suspect. Acesta a lăsat la una dintre intrările în instituție un laptop. Câteva străzi mai departe, într-un coș de gunoi, a fost găsit și ghiozdanul acestuia.

Apelul către 112 a fost dat chiar de către unul dintre jandarmii care se ocupă cu paza obiectivului. Aceasta a încercat să-l oprească pe individ, însă fără rezultat. La fața locului s-au deplasat urgent pompierii, dar și personalul Poliției și al SRI-ului.

În continuare, forțele de ordine investighează laptopul suspect. Mai ales după ce o coală albă lăsată între tastură și ecran a ridicat multe semne de întrebare.

Alertă cu bombă la Tribunalul Timiș. Un laptop cu un mesaj suspect a fost abandonat la intrarea în instituție
tion.ro

Forțele de ordine din Timiș sunt în alertă

„În data de 01.03.2023, în jurul orei 07:30, o persoană de sex masculin a abandonat un laptop. Acesta avea între tastatură și ecran o coală A4. A fost lăsat în fața ușii de acces a obiectivului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Apoi, a fugit într-o direcție necunoscută, abandonând în coșul de gunoi din apropiere un rucsac pe care îl ținea în mână.

Subofițerul aflat în serviciu a observat persoana pe sistemul de supraveghere video al obiectivului. A ieșit de îndată pentru a opri și identifica persoana. Însă, aceasta a fost de negăsit. Ulterior au fost luate măsurile legale de izolare a zonei, materializarea într-un proces verbal de constatare a celor întâmplate, înștiințarea instituțiilor abilitate conform procedurii cu soluționarea acestei situații”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, potrivit tion.ro.

 

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate