Reclamă

După ce a apărut primul caz de coronavirus din Gorj, scandalul dintre autorităţile publice a luat amploare din cauza modului în care românii sunt expuşi la noul virus chinezesc. În Gorj, acolo unde s-a înregistrat primul caz de coronavirus, Ministrul Sănătăţii, Victor Costache a demis-o, în direct pe Carmen Ivanov, şefa DSP.
Demiterea acesteia a venit după ce autorităţile au creat controverse în legătură cu modul în care au fost luate măsuri de urgenţă în privinţa băiatului infectat cu noul virus chinezesc.
Ceva în situaţia asta nu se potriveşte. Medicii de la Bucureşti spun că familia tânărului este în carantină în loc special, iar DSP Gorj spune că oamenii sunt izolaţi la domiciliu.

„Toate persoanele cărora li s-au recoltat probe biologice sunt izolate la domiciliu, sub supraveghere. Nu avem centre de carantină în Gorj. Dacă va fi cazul, persoanele care intră în carantină vor fi transportate în centre specializate”, anunțat purtătorul de cuvânt ISU Gorj, Florin Chisim.

Primul român infectat cu coronavirus nu a avut contact cu italianul care a adus virusul în ţară.

„Nu am avut nicio treabă cu acest italian. Doar patronul meu a vorbit cu el. Toată lumea aberează la televizor. Cu italianul, acum când am venit acasă, l-am văzut. A fost la hală. Nu am fost aceeași încăpere. Eu m-am uitat doar două secunde în curte, am văzut italianul și apoi am intrat în hală. Am fost la o distanță considerabilă. N-am mers cu el la vânătoare, nu am făcut niciun chef”, a spus tânărul.

„Este un scenariu pe care noi l-am avut în vedere, încă de când am conceput tot ce înseamnă proceduri și protocoale pentru monitorizarea și managementul viitoarelor cazuri de infecție cu coronavirus. Managementul primului caz nu a schimbat în mare parte, doar că cei care au fost în prejma românului detectat cu coronavirus trec într-o carantină, până acum erau în izolare.

Toți cei șapte membri ai familiei sunt negativi la testarea cu coronavirus. Ei intră în carantină. Ei sunt monitorizați, izolați, iar la finalul celor 14 zile va mai fi o evaluare. La interval de 24 de ore, dacă aceste teste vor fi negative, vor ieși din carantină”, a explicat Nelu Tătaru, secretar de stat în ministerul Sănătății.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro