Reprezentanții Kaufland România au decis să retragă un produs de la raft, după ce au descoperit că acesta este neconform. Clienții care au apucat să cumpere acel produs sunt rugați să îl returneze, sau să îl distrugă. Iată despre ce produs este vorba.
Kaufland este un magazin popular în rândul oamenilor. Foarte mulți români își fac cumpărăturile din acest supermarket. Alertele alimentare sunt importante și trebuie luate în serios, fiindcă produsele retrase pot crea probleme de sănătate serioase. De data aceasta este vorba despre „K-Classic Fistic prăjit fără sare 100 g”. S-a identificat un conținut ridicat de Ocratoxina A, substanță care poate provoca probleme care de sănătate, dacă este consumată pe termen lung.
Alertă alimentară în Kaufland
Produsul de mai sus are data de valabilitate până pe 22.04.2023 și face parte din lotul 21029/ 220726001. Producătorul Carl Wilhelm Clasen GmbH a anunțat că a decis în mod voluntar să retragă acest produs de pe rafturi, pentru a-i proteja pe consumatori.
„În cadrul controalelor de rutină s-a identificat un conţinut ridicat de Ocratoxina A. Deoarece în cazul consumului pe termen lung al produsului nu poate fi exclus un risc asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi să acorde atenţie acestei informări şi să nu consume articolul cu datele de identificare menţionate mai sus. Kaufland a reacţionat imediat şi a retras produsul de la vânzare. (…) Producătorul Carl Wilhelm Clasen GmbH îşi cere scuze pentru această situaţie”, se menţionează în comunicat.
Companiile pot solicita controale voluntare de la ANPC
Așadar, clienții care au cumpărat acest produs sunt rugați să returneze produsul în magazine, sau să îl distrugă. În cazul în care îl returnează, ei vor primi banii înapoi, fără a mai fi nevoie să prezinte bonul fiscal.
Reamintim că începând cu data de 15 noiembrie, companiile vor putea solicita un control voluntar din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Companiile care vor depune cererile de control voluntar, nu vor fi amendate, în cazul în care vor fi descoperite neconformități. Inspectorii ANPC vor emite măsuri de remediere. Însă în cazul în care controlul vine pe neașteptate și sunt găsite nereguli, atunci companiile vor primi amenzi usturătoare.
În ceea ce privește controlul voluntar din partea ANPC, prioritate au operatorii economice din domeniul HoReCa și comerțul cu produse alimentare.