După o săptămână de confuzie și de răsturnări de situație pentru formarea de urgență a alianțelor și desemnarea candidaților, campania fulgerătoare pentru alegerile parlamentare din 30 iunie din Franța începe oficial, luni, într-un context foarte tensionat. Începând cu ora 18:00, duminică, s-au înregistrat toți candidații pentru cele 577 de mandate de deputat.
În urma victoriei sale în alegerile europene din 9 iunie, Adunarea Națională (RN), principala formațiune de extremă dreapta din Franța, începe campania aflându-se pe primul loc în sondajele de opinie. La 28 de ani, unul dintre liderii RN, Jordan Bardella, vizează postul de prim-ministru. Șefa partidului, Marine Le Pen, vrea să păstreze președinția grupului în Adunarea Națională și a declarat că nu va cere demisia președintelui Emmanuel Macron în caz de victorie a taberei sale.
Partidul RN a creat un prim seism în campanie aliindu-se cu șeful partidului de dreapta mainstream, Republicanii, Eric Ciotti. Chiar dacă Ciotti nu a fost urmat de cadrele RL – exceptând o deputată și președintele mișcării de tineret a partidului – el a declarat, duminică seara, că are 62 de candidați ai „adunării de dreapta” susținuți de RN.
În ciuda ostilității sale față de RN, Eric Zemmour, liderul „Recucerirea”, un alt partid de extremă dreapta, a anunțat că el nu va propune candidați în aproape jumătate dintre circumscripții, pentru a favoriza „artizanii uniunii naționale”, precum Eric Ciotti.
Pe poziția a doua, cu 25% în intențiile de vot, stânga a reușit turul de forță să depășească în câteva zile luni de divizare sub sloganul „Noul Front Popular”. Liderii săi ar urma să aibă o primă reuniune luni seara, la Montreuil, în suburbia pariziană. Însă, abia formată, această alianță fragilă și foarte eterogenă a traversat prima sa „furtună”, cu refuzul partidului stângii radicale Franța Nesupusă (LFI) să susțină mai multe personaje critice față de linia liderului său, Jean-Luc Melenchon, printre care Alexis Corbiere.
Unii aspiranți preselectați de mișcarea stângii radicale suscită critici ferme. Un exemplu este anti-fascistul Raphael Arnault, al cărui nume figurează în dosarul „S” al poliției unde sunt înregistrați indivizii potențial periculoși pentru securitatea națională. Programul economic al Noului Front Popular (salariu minim de 1.600 de euro net, comparativ cu puțin sub 1.400 în prezent; abandonarea reformei pensiilor; indexarea salariilor în funcție de inflație, etc.) este atacat de majoritate, care îl califică, precum ministrul economiei, Bruno Le Maire, drept „dezastru”.
La rândul său, prim-ministrul Gabriel Attal, care conduce campania, a anunțat imediat măsuri pentru majorarea puterii de cumpărare, precum o scădere a facturilor la electricitate. Luată prin surprindere de anunțul privind alegerile anticipate și situată la aproximativ 20% distanță în intențiile de vot, majoritatea este în pericol să se claseze pe locul trei în numeroase circumscripții, după RN și stânga. Pentru a evita acest scenariu dezastruos, partidul de guvernământ a decis să nu prezinte un candidat în aproximativ 20 de circumscripții deținute de parlamentari de dreapta, de stânga sau din grupul independent Liot, considerați constructivi.
La stânga, fostul președinte Francois Hollande, care a produs o surpriză anunțându-și candidatura în Correze, nu are un adversar din partea majorității prezidențiale. La rândul său, ramura LR anti-Ciotti, care încearcă să-și mențină vocea, a anunțat, duminică seara, că a învestit „aproape 400 de candidați”.
Temerile privind ascensiunea extremei drepte la putere în Franța au ecou chiar și în Campionatul European de Fotbal din Germania. După ce atacantul Marcus Thuram a luat poziție împotriva RN, căpitanul echipei franceze Kylian Mbappe a declarat, duminica aceasta, că este „împotriva extremelor” și a îndemnat tinerii să meargă la vot.