Aproape 50 de milioane de alegători francezi sunt chemați la urne pentru a stabili noua componență a Adunării Naționale, care constă în numirea a 577 de deputați, în două tururi ce vor avea loc duminică și pe 7 iulie. Acest proces ar putea schimba semnificativ peisajul politic în Franța.

Francezii sunt așteptați la urne de la ora locală 08.00 (ora 09.00 – ora României) până la ora 18.00 (19.00 – ora României) sau 20.00 (21.00 – ora României) în marile orașe, moment în care vor fi cunoscute primele rezultate ale scrutinului care ar putea zgudui scena politică.

Partidul Rassemblement National (RN – Adunarea Națională), reprezentat de Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, se află în fruntea sondajelor, cu procente cuprinse între 34% și 37% din intențiile de vot. Acesta ar putea obține o majoritate relativă sau absolută pe 7 iulie, în seara celui de-al doilea tur.

Conform sondajelor de opinie, RN devansează alianța de stânga Nouveau Front Populaire, cotată între 27,5% și 29%, și tabăra prezidențială, ajunsă la aproximativ 20%-21% din intențiile de vot în primul tur.

Dacă Jordan Bardella ar deveni prim-ministru, ar fi pentru prima dată de la al doilea război mondial când un guvern de extremă dreapta ar conduce Franța.

Președintele Emmanuel Macron a provocat aceste alegeri anticipate anunțând dizolvarea Adunării pe 9 iunie, după victoria extremei drepte la alegerile europene.

Sondajele de opinie și politicienii se așteaptă la o participare mult mai mare decât la alegerile legislative din 2022, când s-au prezentat la urne 47,51% dintre alegători. De data aceasta, prezența la vot ar putea ajunge la două treimi din alegători înregistrați.