Alexander Shulepov, în vârstă de 37 de ani, se luptă pentru viața sa, după ce s-a ales cu răni la cap, după ce a ,,căzut” de la o fereastră a spitalului, scrie Daily Mail.

Medicul împreună cu un alt coleg au realizat un videoclip în care au povestit că li s-a ordonat să lucreze, în ciuda faptului că Shulepov a fost testat pozitiv pentru Covid-19.

El și colegul lui au avertizat, de asemenea, despre lipsa echipamentelor în orașul Voronezh. Mai târziu de pe patul de spital – Shulepov a realizat un al doilea videoclip prin care retrage acuzațiile pe fondul suspiciunilor că a fost presat să facă acest lucru.

Sâmbătă, în timp ce era tratat la spitalul raional Novousmanskaya, medicul a căzut de la o fereastră de la etajul al doilea și a suferit fracturi de craniu. El este acum într-o stare gravă.

Acesta este deja a treia oara când un medic cade la fereastra spitalului. În cazurile anterioare alte două doctorițe au căzut de la fereastra spitalului, după ce s-au plâns superiorilor despre lipsa echipamentelor. Cele doua femei și-au pierdut viața.

Șefii spitalului au susținut că afirmațiile nu sunt adevărate, dar medicii credeau că infecția lui Shulepov a dovedit lipsa echipamentului de protecție.

În video, Kosyakin spunea: „Doctorul de pe ambulanță Alexander Shulepov este lângă mine, el tocmai a fost confirmat de Covid-19.”

,,Medicul-șef ne obligă să lucrăm, ce facem în această situație?”

„Nu părăsim tura …

„Eu și Alexander lucrăm împreună de o lună.

‘Asta este situația.

„Toată lumea spune că este fals (dar) acestea sunt fapte reale pentru tine.”

Trei zile mai târziu după ce a fost internat în spital, Shulepov a înregistrat un videoclip în care susține că starea lui s-a îmbunătățit.

„Am un nas care curge, altfel, totul este bine”, a spus el.

Situație se înrăutățește pe zi ce trece în Rusia care a raportat duminica o creștere record a numărului zilnic de cazuri de infectare, 10.633 de persoane au fost testate pozitiv în ultimele 24 de ore.