Reclamă

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat că producătorul farmaceutic Novavax a cerut aprobarea celui de-al cincilea vaccin anti-COVID din UE. Novavax folosește o tehnologie nouă față de celelalte patru seruri existente deja pe piață.

Vaccinul produs de Novavax, denumit Nuvaxovid, este un ser „subunitar”, pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus.

„EMA a început să evalueze o cerere de autorizare a introducerii pe piaţă a vaccinului anti-Covid de la Novavax. Evaluarea se va desfăşura potrivit unui program accelerat. Avizul ar putea fi emis în câteva săptămâni”, a declarat autoritatea europeană de reglementare, potrivit unui comunicat citată de agenția Agerpres.

Vaccinul produs de Novavax poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8°C, ceea ce ar putea facilita distribuirea sa.

Vaccinul produs de Novavavx are o tehnologie diferită de serurile deja autorizate. Foto: Novavax

Cum funcționează Novavax, cel de-al cincilea vaccin anti-COVID

Cel de-al cincilea vaccin anti-COVID, făcut de compania Novavax, conține particule mici făcute în laborator dintr-o versiune a proteinei Spike (proteina S) aflată pe surprafața virusului SARS-CoV-2.

Totodată, serul mai are în componență și un adjuvant – o substanță care ajută la întărirea răspunsului imun.

Atunci când o persoană este vaccinată cu acest ser, sistemul imunitar va identifica particulele din proteină și va avea un răspuns imun. Dacă cel vaccinat intra în contact cu boala, sistemul imunitar va recunoaște proteina S de pe virus și va fi deja pregătit să o neutralizaze.

„Anunţul de astăzi din partea EMA aduce Novavax mai aproape de obiectivul de a asigura un larg acces global la vaccinul nostru pentru COVID-19 pe bază de proteine în toată Europa”, a declarat Stanley C. Erck, preşedinte şi director executiv al Novavax.


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro