Boala de ficat gras se mai numește și steatoză hepatică, însă pentru ea nu există un tratament convențional. Singura metodă de tratare a ficatului gras constă în schimbarea stilului de viață. În plus, remediile naturiste pot fi de folos în tratarea acestei afecțiuni.

Adoptarea unei diete echilibrate, renunțarea la stilul de viață sedentar și la obiceiurile nesănătoase, pot ajuta pacientul să se vindece de ficatul gras. Din fericire, dacă nu ajunge într-un stadiu avansat, boala este reversibilă. Doar în cazul în care a apărut deja fibroza hepatică, daunele produse de depozitele de grăsime sunt permanente. Iată remediile naturiste care te scapă de acest disconfort.

Usturoiul

Usturoiul este cel mai eficient remediu naturist ce poate avea un rol protector asupra ficatului. Consumul de usturoi combate rezistența la insulină, îmbunătățește metabolismul grăsimilor și diminuează stresul oxidativ. Prin urmare, acesta poate fi consumat crud, câte 1-2 căței pe zi. Poate fi un aliat de preț din combaterea steatozei hepatice. De asemenea, poți adăuga usturoiul peste mâncarea gătită cu legume sau peste bruschete.

Ai ficatul gras? Iată cele mai bune remedii pentru a scăpa de acest disconfort
pixabay.com

Strugurii roșii

Strugurii conțin resveratrol în concentrații mari, iar acest antioxidant reduce inflamația ficatului și previne daunele aduse la nivelul acestuia de către boala de ficat gras. Conform studiilor, resveratrolul consumat zilnic poate să prevină boala de ficat gras. De exemplu, poți mânca un ciorchine de strugure pe post de gustare între masa de prânz și cină.

Ceaiul verde

Ceaiul verde e un alt remediu naturist pentru combaterea problemelor la nivel de ficat. Acesta îmbunătățește funcția hepatică și previne acumularea grăsimilor. Se recomandă consumul a două cești de ceai verde pe zi, mai ales pentru persoanele cu ficat gras care se confruntă cu insomnia. E bine ca acestea să bea ceaiul verde în cursul dimineții, deoarece are efect energizant. Toarnă 250 de ml de apă fierbinte într-o cană cu o linguriță de frunză de ceai. Bea-l fierbinte, iar efectele își vor face apariția.