Nu mai este niciun secret faptul că cei de la Apple încearcă să facă tot posibilul pentru a-și păstra utilizatorii aproape. În fiecare an, aproximativ, gigantul lansează modele noi de iPhone, dar și îmbunătățiri pentru sistemul de operare. Însă, ce se întâmplă, de acum încolo?
Apple a dat lovitura pe piață încă de la lansarea primului model de iPhone. De atunci și până în prezent, gigantul și-a menținut standardele ridicate pentru fiecare produs pe care l-a lansat. În ecosistemul Apple, totul este foarte simplu. În fiecare an, se lansează produse noi, dar și softuri noi pentru cei care nu au de gând să își schimbe telefoanele, tabletele sau laptopurile.
Însă, așa cum se știe deja, în funcție de cum avansează tehnologia, unele caracteristici nu mai sunt disponibile. Modelele vechi încep să fie depășite, iar asta înseamă cu unele update-uri nu mai sunt funcționale.
iPhone rămâne, în continuare, produsul vedetă pentru Apple
Cei de la Apple au anunțat că, în toamnă, se va lansa noul sistem de operare iOS 17. Ce înseamnă asta? Ca se pregătesc îmbunătățiri pe toate planurile. Noul sistem include o aplicație de jurnal personalizat, o calitate mai bună a apelurilor, dar și un mod Stanby. Cel din urmă permite ecranelor să fie mult mai utile, chiar și atunci când telefonul nu este aprins.
În timp ce pentru unii utilizatori acest iOS 17 vine la fix, alții nu se pot bucura el. Aici sunt incluse persoanele care încă mai folosesc iPhone 8, iPhone 8 Plus sau iPhone X. De asemenea, odată cu acest sistem de operare nou, valoarea modelelor deja menționate va scădea drastic.
Anunțul vine la scurt timp după ce Apple a lansat prima pereche de ochelari de realitatea mixtă. Apple Vision PRO are un preț de pornire de 3.500 de dolari și va fi disponibil spre vânzare începând cu anul viitor.