Reclamă

Ca în fiecare an, înainte de sărbătorile pascale sau chiar și ale celor de iarnă, traficul pe DN1 devine infernal. Nervi întinși la maxim, claxoane, ambuteiaje, șoferi nemulțumiți, toate fac parte din cadrul prin care turiștii sunt nevoiți să treacă înainte de a ajunge în vacanță. Nici în acest an, lucrurile nu stau diferit, astfel că, pe DN1 încă de ieri s-a circulat bară la bară pe porțiunea Comarnic-Timișul de Sus. De altfel și spre Poiana Brașov, este la fel se greu de circulat.

Haos pe DN1 înainte de Paște

Turiștii care au plecat spre munte, acolo unde își vor petrece sărbătorile pascale trebuie să fie înarmați cu multă răbdare. Asta dacă aveau un timp prestabilit pentru a ajunge la destinație. În mod cert, orice target în acest sens nu va putea fi atins. Totul din cauza traficului infernal de pe DN1 pe sensul dinspre Capitală spre Valea Prahovei.

Joi și astăzi s-au format coloane pe anumite zone dintre Comarnic si Brașov, iar șoferii au petrecut zeci de minute bară la bară.

Potrivit ISJ, aglomerația mare este pe raza localității Comarnic, dar și la Bușteni. De asemenea, între Azuga și Predeal, șoferii petrec minute bune în ambuteiaj. De altfel, situația este la fel și între Timișul de Sus și Predeal.

Centrul infotrafic a făcut și o recomandare șoferilor care se aventurează la drum în astfel de condiții.


Recomandăm conducătorilor, în această perioadă, auto să nu se angajeze în depăşirea coloanelor formate, să evite întoarcerile prin locuri nepermise, să manifeste atenţie în efectuarea manevrelor din trafic şi să respecte toate regulile de circulaţie!”, conform Centrului Infotrafic.

Dacă în trecut, turiștii care alegeau varianta de călătorie spre munte cu trenul erau avantajați, acum lucrurile stau complet diferit. Cererea este destul de mare și în ceea ce privește drumul spre munte cu trenul.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro