Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că, în Ajunul Bobotezei, după oficierea Slujbei de Sfințire Mare a Apei de către arhiepiscopul Teodosie, Aghiasma Mare va fi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri, urmând să fie distribuită credincioșilor în data de 6 ianuarie, de Bobotează.
În aceeași zi, ÎPS Teodosie va oferi apă sfințită angajaților și persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Poarta Albă, iar ulterior va merge la Hârșova, unde va oficia Slujba de Sfințire Mare a Apei pe malul Dunării. „Duminică, 5 ianuarie – Ajunul Bobotezei; de la ora 5,15, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din Constanța (…), apoi Aghiasma Mare va fi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează,” a transmis Arhiepiscopia Tomisului. La ora 11,15, ÎPS Teodosie va ajunge la capela ‘Sfântul Mucenic Varvar’ din secția exterioară Valu lui Traian a Penitenciarului Constanța Poarta Albă și la capela «Sfântul Nicolae» a Penitenciarului Centru. Procesiunea va continua către biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Hârșova, unde se va ajunge pe malul Dunării pentru oficierea slujbei. Ierarhul va arunca trei cruci în apele fluviului, care vor fi recuperate de tineri curajoși.
Pe 6 ianuarie, de Bobotează, arhiepiscopul va oficia Sfânta Liturghie de la ora 7,30 la Catedrala arhiepiscopală «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» din Constanța, urmată la ora 11,00 de procesiunea de Bobotează către Portul Turistic Tomis. Acolo, ÎPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării la finalul Slujbei de Sfințire Mare a Apei.
În după-amiaza aceleiași zile, slujbele vor continua la debarcaderul din Ovidiu și la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Techirghiol. Credincioșii sunt așteptați să participe la aceste manifestări organizate cu prilejul Praznicului Botezului Domnului.