Dacă nu te-ai simțit norocos până acum, înseamnă că nu ai fost bine direcționat până acum. Înțelepciunea este ceva mai lesne de atins decât ai putea crede. Pentru antici perfecțiunea era reprezentată prin armonia dintre suflet (psyché) și corp (soma). Frumusețea exterioară era însoțită de multă muncă pentru dobândirea înțelepciunii. Acestea două, frumusețea și înțelepciunea, erau coordonatele sigure ale succesului.
- Primul pas e făcut deja, din moment ce te-ai interesat despre cum poți să fii mai inteligent.
- În primul rând trebuie să te gândești foarte bine asupra următoriului lucru: ce fel de soluții cauți, să fie ele din filosofie, știință, religie, psihologie etc.?
- Primul pont este că sunt foarte multe vloguri pe care le poți urmări, sunt multe despre problemele legate de cultura generală, pe care le poți consulta oricând (câteva exemple: top opt, zaiafet, atenței cad mere etc.);
- Fii sincer cu tine, încearcă să nu inventezi din nou și din nou roata, informează-te înainte de-a te convinge că ai descoperit ceva nou. Un simplu search pe net te poate lămuri în privința noii tale idei. Probabil în 99,9% din cazuri vei afla că sunt deja oameni care să fi găsit deja soluția descoperită de tine. După ce vezi că este expert te poți documenta cu privire la activitatea celuilalt. Nu trebuie să fii 100% original, uneori o nouă perspectivă asupra unei probleme, într-un anumit context te poate salva.
- Uneori, oricât de mult admiri sau invidiezi pe cineva, se poate ca soluțiile lui, sau ale ei, să nu fie potrivite pentu tine. Trebuie să începi să lucrezi cu tine, să descoperi ce îți place sau ce nu îți place. Ce anume te motivează sau dimpotrivă. Poate părea superficială recomandarea însă, în fond, trimite la maieutica lui Socrate, care moșea adevărul din oameni. Adică totul se află în tine, trebuie doar să cauți, să știi cum să obții adevărul de la tine. Un exercițiu bun ar fi să răspunzi unor întrebări aparent banale, cum făcea și Socrate. De aici reiese o altă recomandare: află ce și cum făcea Socrate, în ce context?
- Trebuie să admiți că unele răspunsuri pe care le dai vieții tale se pot schimba. Un alt lucru important pe care îl putem învăța din filosofie, de la Heidegger mai exact, este că adevărul este istoric. Adică este profund legat de epoca în care este descoperit. Cu alte cuvinte, în materie de societate, de om, de tot ce ține de spiritualitate, trebuie descoperit și redescoperit la nesfârșit. Acest fapt este foarte simplu de observat, să privim spre legătura omului modern cu divinitatea, care se face într-un mod limitat. Dacă ai da un search pe google, ai descoperi foarte ușor că raportarea omului la aceasta s-a modificat. Biserica în sine ca instituție, și-a reconsiderat dramatic viziunea asupra religiozității.
- O altă cale spre înțelepciune este descoperirea sensurilor cuvintelor. Dacă ai încerca să faci exerciții simple de căutare pe dex.ro, în primă instanță, a unor cuvinte banale în aparență, cum ar fi: timpul, spațiul, cerul, apa, să mergi către originea lor, ai descoperi rădăcina acestora, fapt ce te-ar ajuta să înțelegi cum se raportau, cu mult timp în urmă, oamenii la realitatea cuprinsă de cuvântul respectiv. Dacă ai mai multă răbdare, există și dicționare de limbă veche online, greacă, latină, sanscrită, pe care le-ai putea consulta, să vezi cât de legate sunt de fapt societățile, civilizațiile între ele. Un pont ți-l pot da acum, toate limbile enumerate de mine se trag din indo-europeană. Am surprinsă și eu de multe cuvinte, e fascinant să afli cât de multe cuvinte din engleză seamănă de fapt cu româna sau sanscrita sau cât au preluat engleza și germana din latină, ai fi surprins.
- Probabil nu trebuia să las asta spre final, dar cel mai frumos remediu pentru ignoranță, expus probabil și în recomandările de mai sus, vine din partea anticilor de la Oracolul de la Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți.” Nu o să îți stric plăcerea de a căuta mai multe despre asta. Dar să știi că e legat de un anumit Oedip, cel care l-a inspirat pe Freud pentru conceptul de „complexul lui Oedip” și tot aici ar trebui să afli cine era Electra și ce este „complexul Electrei”.
- Ultimul sfat vine de la o scriitoare modernă, Simona Poclid, anume, fă-ți un program de „culturalizare”: o carte de citit pe săptămâna, 2 filme clasice de văzut pe săptămână, de meditat o dată pe lună asupra unor picturi, în funcție de epoca pictorului, de la Renaștere la modernitatem, Bosch, Da Vinci, Michelangelo, Toulouse-Lautrec, Nicolae Grigorescu, Klimt etc. Nu în ultimul rând încearcă să asculți un compozitor clasic pe săptămână: Schubert, Mozart, Chopin etc.
Pentru încheiere, să știi că este mereu timp pentru ceva nou. Pentru mulți, cuvântul poate fi cheia. În sensul că, așa cum cred înțelepții chinezii, să mergi în trecut înseamnă să fii mai aproape de strămoșii tăi. Chinezii credeau (încă mai cred) că strămoșii lor sunt niște zei. Anticii greci credeau, filosofii cred și acum, că prin aflarea unor sensuri, a unor origini, reușești să desfaci toate ițele din prezent.
Calea spre adevăr era de fapt o muncă dusă cu sensurile. Citește Platon, vei vedea cum se făcea înainte „dezvoltarea personală”, când stăteau de vorbă dezbătând absolut totul. Pune întrebări și vei începe să fii direcționat.