Reclamă

Mai marii țării au anunțat că există posibilitatea ca în curând măsurile restrictive să se relaxeze. Prin urmare, evenimentele ar putea fi organizate iarăși, iar artiștii își pot relua în sfârșit activitatea.

Una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară este nimeni alta decât Carmen Șerban. Cu o carieră impresionantă de zeci de ani,  mulți dintre cei care organizează evenimente și-o doresc alături de ei. Cu toate acestea, puțini cunosc tariful pe care-l percepe cântăreața pentru un program de excepție

Sursa: Social media

Suma pe care încasează Carmen Șerban la evenimentele privat

Ei bine, se pare că artista ar încasa pentru un program artistic de trei ore, minim 3000 de euro. În cazul în care petrecăreții o vor pe toată durata evenimentului, suma crește și depășește 4000 de euro.

Talentata artistă recunoaște că evenimentele sale nu au loc în țară, ci și peste hotare. În orice colț al lumii ar avea loc cântarea, Carmen Șerban face tot efortul pentru a fi alături de cei ce și-o doresc în momentele importante din viața lor.

„Eu am evenimente în toată lumea, deci pot să plec oriunde să cânt. Nu renunț la meseria mea, merg înainte de oriunde aș fi. Nu am o meserie de lucrat în fabrică, pot să cânt oriunde, pot pleca spre cântări din orice locație.”, a mărturisit cântăreața.

Carmen Șerban face dedicații personalizate

De când s-a instaurat pandemia de COVID-19, unii dintre cei mai loviți au fost artiștii. Cum măsurile epidemiologice nu au permis organizarea de concerte mari, aceștia au fost nevoiți să caute tot felul de tertipuri pentru a câștiga bani. Este și cazul lui Carmen Șerban care s-a reinventat, iar pe durata pandemiei artista s-a ocupat de dedicații personalizate.

Fac video dedicațiile personalizate. Toată lumea știe că noi, artiștii, am fost puternic loviți de pandemia asta și am rezistat eroic un an de zile. Nu ne-am plâns și nu ne plângem, dar tot îl rugam pe bunul Dumnezeu să-mi dea și mie o idee să fac un ban.”, a declarat Carmen Șerban în cadrul unei emisiuni

Momentul în care celebra Carmen Șerban a început să perceapă taxe pentru melodii personalizate a fost când un sportiv a cerut o declarație pentru soția lui.

„M-a sunat un sportiv din Anglia și de la el a pornit totul. Mi-a zis că vrea o video dedicație pentru iubita lui și că mă plătește. De acolo a plecat click-ul. Am stabilit un preț, de 50 de euro sau 50 de lire sau 250 de lei pentru o videodedicație Nu iau bani mulți. Tai factură, încasez doar oficial, nu iau bani la negru.a mărturisit  îndrăgita artistă


Reclamă

Share.

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro