Denisa Tănase este una dintre cele mai de succes vedete de la noi.

Fosta membră a trupei Bambi a renunțat la muzică în favoarea unei vechi pasiuni de-ale sale. Artista a fost mereu atrasă de arta parfumului, așa că și-a deschis propria afacere cu doar 500 de euro. Dar asta nu înseamnă că a avut parte numai de succes.

Denisa Tănase este exemplul concret al faptulu că dacă îți dorești ceva cu adevărat, nu are cum să nu îți și reușească. Vedeta a copilărit pe scenă alături de sora ei, Raluca. Împreună, cele două au format trupa Bambi, una dintre cele mai de succes formații din România de la începutul anilor 2000.

Apoi, după perioada Bambi, a urmat un episod în care cele două au cântat muzică grecească. Deși le mergea de minune cu acest proiect, Denisa a simțit că nu se mai regăsește deloc în muzică. L-a întâlnit pe soțul ei și au decis să debuteze în afaceri. Mai exact, au lansat propriul brand de parfumuri care se bucură de un real succes în România.

Afacerea care i-a sărăcit pe Denisa de la Bambi și pe soțul ei. Toți banii au fost blocați acolo
social media

Denisa de la Bambi a învățat din greșeli

În paralel, Mircea și Denisa au propriile afaceri. Ambii au pasiuni comune, iar una dintre cele mai importante investiții pentru ei a fost cea de pe piața imobiliară din Dubai. Cuplul a cumpărat multe proprietăți acolo, dar nu regretă nicio secundă alegerile făcute. În schimb, o idee de afaceri nu a funcționat așa cum se așteptau și, tocmai de aceea, au renunțat la ea.

Este vorba despre afacerea pornită în pandemie, cea cu măști de protecție. Oricât s-ar fi străduit cei doi să facă profit, au realizat că nu se pricep și că nu este domeniul care să îi atragă. În plus, fiecare dintre ei trăgea mai mult cu afacerea de bază. Important este că și-au dat seama la timp și au decis să oprească producția.