Controversatul cuplu Prigoană – Bahmuțeanu se pare că au ajuns la un numitor comun și au hotărât să îngroape securea războiului. Cei doi au hotărât să pună pe primul loc copiii, aceștia suferind din cauza conflictelor dintre părinți.
Cei doi băieți, Eduard și Maximus, au început să petreacă din ce în ce mai mult timp cu tatăl lor. Acest lucru a fost și în favoarea Adrianei, vedeta având timp liber pentru ea și pentru a pregăti marea revenire în televiziune.
Între cei doi părinți au existat numeroase procese, peste 80 la număr, în cele din urmă conștientizând că tot acest scandal nu aduce nimic bun. Mai mult de atât, cei doi băieți suferă enorm și sunt puși în situații dificile din cauza tensiunilor dintre cei doi adulți.
„Băieții mei sunt deja mari, sunt doi puștani pasionați de tehnologie. Este totul foarte bine. Stau unde vor ei. Eu am renunțat la procesele îndelungi cu fostul meu soț. La un moment dat mă gândeam împreună cu avocata să intrăm în Cartea Recordurilor, vorbesc serios, dar am renunțat, i-am zis că noi renunțăm la orice proces pentru că supuneam copiii unui stres inimaginabil. Cum a vrut el (n.r. – Silviu Prigoană), cum au vrut și copiii, cum a vrut toată lumea, așa s-a întâmplat. Mă bucur că în sfârșit s-a reparat relația dintre tată și copii, asta este cel mai important. Noi am insistat pe asta, am făcut consiliere psihologică la DGASPC (n.r. – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) pentru a se repara relația dintre tată și copii și mă bucur că s-a rezolvat și lucrurile sunt în ordine”, a spus Adriana Bahmuțeanu, pentru libertatea.ro.