Adriana Bahmuțeanu și-a strâns băieții în brațe, pe Maximus și pe Eduard, după multe luni de dor: „Au venit o dată la mine acasă. Cu multe emoții!”

Data actualizării: 15/07/2025

Adriana Bahmuțeanu a reușit, după o lungă așteptare, să-și revadă băieții. Vizita lui Maximus și a lui Eduard a avut loc săptămâna trecută, chiar la ea acasă. Vedeta a povestit că momentul a fost plin de emoție, însă a evitat să ofere detalii suplimentare, respectând dorința celor doi copii, care nu vor să fie expuși public.

„Au venit o dată la mine acasă. Cu multe emoții. Nu aș vrea să vă dau mai multe detalii. Ei sunt la vârsta la care nu vor să vorbesc despre ei nimic. Dar vă pot confirma că au fost la mine acasă în cursul acestei săptămâni”,

Copiii s-au întors pentru o scurtă vizită, dar mama lor rămâne critică la adresa autorităților

De la decesul fostului partener, Silviu Prigoană, Bahmu susține că fiii lor au fost ținuți la distanță de ea, iar responsabilitatea ar aparține altor membri din familia Prigoană. Vedeta spune că a încercat să obțină sprijinul instituțiilor pentru a rămâne implicată în viața copiilor, dar fără succes.


„La primul semn de înstrăinare părintească, de alienare, DGASPC e obligat să ceară încuviințarea instanței pentru expertiză psihologică. Prima greșeală pe care a făcut-o această instituție este că nu a cerut în regim de urgență. Prin urmare, i-am dat în judecată. Așa spune legea, copilul să nu fie înstrăinat grav”,

Ea a continuat prin a reclama faptul că, în loc să o ajute să refacă legătura cu fiii ei, Protecția Copilului i-a pus obstacole suplimentare.

Citește și:

„Pot fi reabilitați și se poate, numai că trebuie sprijinul Protecției Copilului, în cazul meu, Protecția Copilului mă înstrăinează de proprii mei copii. Ei cer, în același proces în care sunt obligați să ceară expertiza și închid gălușca cu expertiza, cere ca eu să nu mai am program de vizită cu proprii mei copii”,

În lipsa sprijinului oficial, Adriana Bahmuțeanu a ales să se exprime public printr-o scrisoare deschisă postată online, adresată băieților ei, în care își descrie durerea acumulată.

„Dragă fiule, nu am plecat – am fost alungată… Dacă vei citi asta într-o zi, vreau să știi adevărul. Nu versiunea transmisă în șoaptă, nu narațiunea din sala de judecată și cu siguranță nu poveștile de la culcare care m-au prezentat drept omul rău care te-a abandonat…Nu te-am părăsit. Am fost alungată!”

În același mesaj, vedeta rememorează momentul în care și-a ținut pentru prima dată copiii în brațe și felul în care maternitatea i-a schimbat viața.

„Îmi amintesc cum te-am ținut în brațe pentru prima dată. Acel moment m-a schimbat. Mi-a dat un motiv să lupt mai cu spor, să iubesc mai profund și să visez mai măreț.”

Bahmu descrie și eforturile depuse pentru a menține familia unită, chiar și în condiții tensionate.

„Am rămas când casăa a devenit ostilă. Am rămas când nu am fost ascultată, când am fost umilită, când culoarea pielii a devenit motiv de ras și de batjocură!”

În cele din urmă, spune că a plecat pentru a aduce liniște, fără ca cineva să întrebe ce își doresc copiii.

„Mai bine pentru pace. Mai bine pentru copii. Mai bine pentru toți. Dar nimeni nu te-a întrebat niciodată ce e mai bine pentru tine. Nu ai văzut nopțile în care stăteam afară în mășină, doar ca să nu mă vezi cum plâng!”

Vedeta amintește barierele întâmpinate după despărțire și lupta în instanță pentru a-și vedea fiii.

„Nu ai văzut sălile de judecată unde am implorat să fiu în viața ta. Nu ai văzut scrisorile pe care le-am scris și care nu au fost niciodată transmise. Nu ai văzut cum în fiecare lună te strigam de la poartă și primeam în schimb tăcere!”

Scrisoarea se încheie cu explicații pentru absențele ei și un apel emoționant către băieții săi.

„Dacă te-ai întrebat vreodată de ce nu am fost la ziua ta de naștere… Este pentru că nu aveam voie. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce nu am sunat mai des… Este pentru că eram blocată. Dacă ai crezut că nu-mi pasă… Fiule, e pentru că cineva a muncit din greu să te facă să crezi asta.”

Actrița își exprimă speranța că, într-o zi, fiii ei vor citi rândurile de mai jos și vor înțelege adevărul.

„Poate că nu vrei să citești asta. E în regulă. Dar într-o zi, când viața va fi mai liniștită și întrebările tale vor fi mai puternice, sper că această scrisoare te va găsi. Pentru că adevărul este: nu am încetat niciodată să te iubesc! Nicio secundă. Cu dragoste, Mama Ta!”

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨